INCARCARE

Ce anume cauti?

Sibiu

Întâlnirea Cetelor de Juni din Mărginimea Sibiului

Veche de peste un secol, tradiția Întâlnirii Cetelor de Juni din Mărginimea Sibiului continuă. Ca în fiecare an, evenimentul se desfășoară în 28 decembrie, în Piața Junilor din Săliște, începând cu ora 12:00. Cetele de juni și junese din Mărginimea Sibiului, dar și din două localităţi de pe cealaltă parte a Carpaţilor, unde s-au stabilit păstorii mărgineni – Vaideenii de Vâlcea şi Galeşul de Argeş – vor participa la tradiționala paradă. Tinerii îşi vor etala portul popular, cântecul şi jocul specifice zonei din care provin. Întâlnirea cetelor de juni se va încheia cu o mare Horă a Unirii, în care sunt invitați să se prindă și spectatorii.

”Să ne bucurăm împreună de frumusețea portului, cântecului și dansului popular, de frumusețea tradițiilor și a oamenilor de pe meleagurile Mărginimii!”, transmite Primăria Săliște.

Întâlnirea Cetelor de Juni din Mărginimea Sibiului

Etichete: