INCARCARE

Ce anume cauti?

Sport

Începe Night Cross Challenge

Night Cross Challenge are loc vineri, 23 august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Sute de alergători de toate vârstele s-au înscris în competiţie pe unul dintre cele două trasee de 4,5 km, respectiv 9 km. Trasee speciale au fost amenajate pentru cei mai mici concurenţi, copii cu vârsta între 5 şi 14 ani. Intrarea în muzeu este liberă pentru concurenţi şi susţinători.

Se anunţă o nouă ediţie incendiară, cu trasee de poveste, mărginite de morile de vânt şi casele tradiţionale româneşti, cu lumini fosforescente, muzică bună, premii interesante, pasta party şi ”jocuri” de foc marca Crispus .

Cei mai buni concurenţi la categoria Avansaţi 9 km, feminin şi masculin, vor fi desemnaţi Best Runners 2019 şi vor fi premiaţi cu câte 100 Euro şi câte un CEC onorific.

Night Cross Challenge este un eveniment sportiv prin care se dorește încurajarea mişcării şi, în particular, a practicării alergării pe timp de seară. Proiectul este organizat de Asociaţia CAB Sport, fiind cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu şi de Consiliul Local prin Primăria Sibiu şi susţinut de Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Asociaţia Da pentru Sport, Tură în Natură. Parteneri de eveniment: Buonavista, Ballan Sportswear şi Daniela Cîrlan, Aria Sport, Explorer Sport.

Mai multe detalii sunt disponibile pe AICI și pe pagina oficială de Facebook.

Programul evenimentului

18.00-20.30 – Validarea înscrierii şi preluarea kitului de concurs

20.00 – Start cursa copiilor 5-7 ani

20.10 – Start cursa copiilor 8-10 ani + Acces Pasta Party copii

20.20 – Start cursa copiilor 11-14 ani

20.35 – Festivitatea de premiere cursele copiilor

21.00 – Start cursa 9 km Avansaţi

21.40 – Acces Pasta Party adulţi

22.15 – Start cursa 4,5 km Hobby

23.00 – Festivitatea de premiere curse adulţi

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si