„Gusturi și Tradiții din Săliște” își desfășoară prima ediție în acest week-end

Sâmbătă, 22 iunie, între orele 10:00 și 18:00, la Săliște are loc prima ediție „Gusturi și Tradiții din Săliște”, eveniment care se înscrie în seria manifestărilor Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Proiectul Gusturi și Tradiții din Săliște își propune promovarea orașului Săliște, cu satele aparținătoare, la nivel european și național prin specificul gastronomic tradițional și prin moștenirea culturală care au modelat un stil de viață în cadrul unui ecosistem unic.
Ne propunem să îmbinăm activitățile culturale cu cele meșteșugărești și cu gastronomia locală. Vă așteptăm cu drag la această sărbătoare a tradițiilor din Săliște!”, spune Horațiu-Dumitru Răcuciu, primar al orașului Săliște.
Astfel, în Parcul Nicolae Hențiu și în parcarea Piața Junilor, specificul gastronomic local și moștenirea culturală vor fi prezentate turiștilor și localnicilor care vor putea degusta și achiziționa produse ale gastronomiei tradiționale locale: brânzeturi de vacă și de oaie, preparate din carne, produse locale ale stupului, bere artizanală, produse de patiserie și panificație tradiționale și gemul de măcieșe.
Meșteșugarii din Săliște (Mihaela Gâță, Paula Gâță, Silviu Gâță, Lucia Irimie, Eugenia Moga) vor desfășura o serie de ateliere de creație privind tradițiile și meșteșugurile locale: semne cusute și educație identitară, pictura icoanelor pe sticlă, vestimentație tradițională, confecționarea opinicilor sau dantelă cu suveica.
Vor fi prezenți și artiștii și ansamblurile tradiționale din Săliște (Ansamblurile Fluierașii și Mărginenii, Corul Reuniunea Română de Cântări, soliștii vocali Rodica Popa-Comăniciu alături de invitații loc) vor prezenta fragmente din repertoriul patrimoniului cultural imaterial, dar și corul Reuniunea Română de Cântări din Săliște sub conducerea dirijorului Florin Soare.
Publicul tânăr și foarte tânăr se va bucura de ateliere de creație, de spectacole de teatru interactiv după povești din folclorul românesc și de concursuri tematice, iar turiștii vor putea descoperi principalele obiective turistice din Săliște.