INCARCARE

Ce anume cauti?

Sport

Gabriel Debeljuh, jucătorul lui A.F.C. Hermannstadt, inclus de specialiștii Ligii Profesionale de Fotbal în echipa etapei a XXIII-a din Liga I

Gabriel Debeljuh, jucătorul lui A.F.C. Hermannstadt, din vara anului trecut, a fost introdus zilele acestea de specialiștii Ligii Profesionale de Fotbal (LPF) în echipa etapei a XXIII-a din Liga I.

Vârful croat, în vârstă de 23 de ani, a jucat în 17 meciuri alături de formația sibiană, fiind introdus pe teren în ultimele 30 de minute, acesta reuşind o dublă prin care a adus un punct echipei sale. A ajuns la șase goluri marcate în CASA Liga 1.

La primul sezon în Liga I, atacantul croat Gabriel Debeljuh ar fi asaltat cu oferte, după ce a reușit 4 goluri în 16 meciuri pentru Hermannstadt. Cel puțin așa susțin italienii de la tuttomercatoweb, care spun că jucătorul de 23 de ani este dorit de Universitatea Craiova și FCSB, dar și de echipe din Serie B și de turcii de la Gaziantep și Bursa.

Gabriel Debeljuh a evoluat la nivel de juniori în Italia, câștigând campionatul și Supercupa la acest nivel, cu AC Torino, La seniori a evoluat în Serie D, fiind adus în vara trecută la Sibiu, din postura de jucător liber de contract. Debeljuh este cotat la 400.000 de euro pe transfermakt și mai are încă doi ani de contract cu formația preluată recent de Vasile Miriuță.

Etichete:

Recomandam sa citesti si