INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

FOTO: Grijă mare cum folosiți focul! Vă poate lăsa fără agoniseala de o viață

Salvatorii sibieni au intervenit de urgență în ultimile zile la mai mai multe incendii petrecute pe raza județului Sibiu.

În localitatea Bungard, comuna Șelimbăr au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească tip șură. La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp 14 pompieri militari și două autospeciale de stingere cu apă și spumă împreună cu o autospecială de prim-ajutor medical calificat Smurd.

Incendiul se manifesta generalizat iar pompierii militari sibieni au luptat cu flăcările mai bine de trei ore pentru lichidarea acestuia.

Pagubele au fost însemnate ( aproximativ 8 000 baloți de fân și șura in proporție de 80%), însă din fericire toate animalele au fost salvate din calea flăcărilor.

Salvatorii sibieni au mai fost solicitați  să intervină pentru localizarea și lichidarea a două incendii de amploare în localitățile Alămor și Cârțișoara.

Cel dintâi incendiu a izbucnit la un spațiu comercial, propagat ulterior și la o anexă gospodărească, iar cel de al doilea se manifestă la o anexă gospodărească, tip șură, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, iar pompierii militari intervin încă, la fața locului.

Nu au fost semnalate pierderi de vieți omenești la niciuna dintre intervenții.

In scopul evitării apariției riscului de producere a unor astfel de evenimente neplăcute, pompierii militari sibieni recomandă cetățenilor să acorde o importanță deosebită respectării măsurilor de prevenire împotriva incendiilor specifice sezonului rece, din care reamintim:

ATENȚIE !!!

• Verificați, reparați, izolați termic și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului;
• Utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție fără defecțiuni sau improvizații;
• Nu suprasolicitați rețeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
• Supravegheați aparatele electrice aflate sub tensiune;
• Nu amplasați materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de foc;
• Nu folosiți sobele și alte mijloace de încălzire cu defecțiuni sau improvizații, supraalimentate cu combustibili și neizolate termic față de materialele combustibile din jur.

Etichete:

Recomandam sa citesti si