EDITORIAL: EMINESCU, TE IUBIM! (III)

COSTEL NEACŞU: A început “demitizarea” prin mistificare! De ce este Eminescu, pentru cei care vor pângărirea României prin păgânizare, „inamicul public numărul 1”?

EMINESCU, TE IUBIM! (III)

Intelectualul

Pentru pasiunea lui de a citi enorm, Mihai Eminescu a beneficiat de o impresionantă memorie enciclopedică, provenită în special din domeniile literaturii, istoriei, filosofiei, mitologiei, dreptului, teologiei etc. Înzestrat din plin cu o remarcabilă putere de sinteză, cu toate sincopele avute pe timpul efectuării studiilor şi în frământata sa viaţă profesională, poetul nostru naţional s-a implicat activ în tumultul celor mai importante probleme ale naţiunii române. Marele scriitor a debutat pe când avea vârsta de 16 ani, în revista „Familia”, sub girul „naşului” literar I. Vulcan. Calităţile lui, de excepţional gazetar, polemist şi pamfletar, le-a exercitat îndeosebi după înscrierea şi frecventarea cursurilor universitare: Facultatea de Filosofie a Universităţii din Viena (1869), Facultatea de Drept din Viena (1871), Facultatea de Filosofie a Universităţii din Berlin (1872). Pe când se afla la Viena a cunoscut-o pe Veronica Micle, întruchiparea femeii visurilor sale.
După ce s-a întors în România, unde a fost victima mai multor intrigi, Eminescu a ocupat diferite funcţii: director la Biblioteca Centrală din Iaşi (1874), revizor şcolar în judeţele Iaşi şi Vaslui (1876), redactor la ziarul Curierul de Iaşi (1876), redactor la ziarul Timpul (1880). Îmbolnăvindu-se de nervi pe când lucra la ziarul Timpul, marele publicist a fost marginalizat (1882), apoi s-a internat la Viena (1883), dar s-a întors în floarea vârstei în România, unde a ocupat funcţia de bibliotecar la Iaşi (1884) şi a fost, în cele din urmă, internat la Ospiciul Mănăstirii Neamţ (1886). După reîntâlnirea cu Veronica Micle, la Bucureşti, şi-a reluat în chinuri activitatea publicistică, făcând obiectul unei cauze pentru care Iacob Negruzii a pledat într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor astfel: „Domnilor, precum vă este cunoscut tuturor, Eminescu, unul dintre talentele noastre poetice cele mai mari, se găseşte astăzi lovit de o boală grea şi cumplită, şi în acelaşi timp în cea mai mare sărăcie (…) să ne unim şi să venim cât mai curând în ajutorul lui, Eminescu… este al tuturor românilor”.
Eminescu ne-a părăsit, aşadar, în cumplită sărăcie… Însă doar cu trupul, nu cu duhul lui, cel atât de bogat: căci bogat nu este omul după câţi bani are, ci după felul cum gândeşte… Din acest punct de vedere, intelectul preţios al lui Eminescu ar trebui să îi facă pe mulţi parveniţi de astăzi să roşească de ruşine… Dar şi pentru ruşine este nevoie de o brumă de intelect!

COSTEL NEACŞU,
Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Ziariştilor Profesionişti