EDITORIAL: EMINESCU, TE IUBIM! (I)

COSTEL NEACŞU: A început “demitizarea” prin mistificare! De ce este Eminescu, pentru cei care vor pângărirea României prin păgânizare, „inamicul public numărul 1”?

EMINESCU, TE IUBIM! (I)

Între Dumnezeu şi neamul său

Prin iureşul stârnit în lacul codrilor albastru, care poate simboliza de fapt întinderea spaţiului românesc, valurile generate de piatra aruncată de globaliştii lumii ne „susură” cu dispreţ „necesara” includere a lui Eminescu în categoria persoanelor indezirabile, ca o tragică ironie a „libertăţii” actuale de a ne întoarce în anii “50 ai comunismului, în încercarea disperată a semidocţilor de serviciu ai noii ordini mondiale de a şterge astfel urmele cele mai adânci pe care genialitatea lui Eminescu ni le-a lăsat, în prea grăbita sa trecere, pe pământul sfânt al unei ţări a cărei identitate naţională a plătit-o cu vitejie, aşa cum a făcut-o cândva şi celălalt Mihai al istoriei noastre, până la sacrificiul suprem.
Astfel, de pe culmile cele mai înalte ale cugetului, poetul nepereche Eminescu a fost, la fel ca şi un rege în mijlocul luptei, eroul care, lovind fără milă cu Spada Cuvântului, întru adevăr, a afirmat, impus şi apărat cetatea, limba, neamul şi credinţa strămoşească (ortodoxă). Fără să ţină cont de consecinţe, ca o sfidare a unei posterităţi în care numai neghiobii îşi imaginează că sunt şi ei genii, Eminescu a cântat în versurile sale simţăminte umane fabuloase care se ridică deasupra graniţelor raţiunii şi, identificându-se în cel mai înalt grad posibil cu aspiraţiile poporului român, a trăit ca nimeni altul durerile neamului, a îndurat şi şi-a asumat toată complexitatea suferinţelor românilor şi a neamului său asuprit de străini. Emoţia profundă prin care Eminescu şi-a exprimat liric dragostea faţă de gloria românilor de-a lungul istoriei, în ciuda faptului că UNESCO a şi emis o rezoluţie specială în 1988 la Paris (prin care se proclama omagierea la nivel mondial a centenarului morţii lui Eminescu, motivându-se „grandoarea şi frumuseţea operei sale”), îi „deranjează” astăzi pe nişte inculţi „oficiali” care şi-au propus să ne determine prin orice mijloace să nu mai fim nici români, nici creştini, nici sensibili! Vor să fim chiar, de s-ar putea, reduşi definitiv la tăcere, umilinţă şi necinste…
Împotriva unor asemenea „lideri” naţionali s-a ridicat sufletul de foc al lui Eminescu, identificându-se în profunzimi lirice inegalabile cu tot ce are mai curat şi mai nobil poporul român, cel atât de trădat şi batjocorit de conducătorii săi. Iar războiul lui Eminescu, cu toţi troglodiţii acestui veac de pripas, continuă acum prin cei care ne asumăm o declaraţie publică izvorâtă din cele mai profunde convingeri afective: EMINESCU, TE IUBIM! Miza acestei lupte a noastre, ca o mărturie de credinţă, constă în înţelegerea deplină a faptului că scoaterea preconizată a lui Eminescu din conştiinţa publicului înseamnă, în fond, o „palmă” catastrofală dată poporului român prin pierderea identităţii noastre naţionale. Şi a demnităţii…

COSTEL NEACŞU,
Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Ziariştilor Profesionişti