INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură

Dürer după Dürer la Muzeul Naţional Brukenthal

Expoziţia Dürer după Dürer include peste 100 de gravuri de ALBRECHT DÜRER (1471-1528), imprimate de Charles-Amand Durand în tehnica heliogravurii, după stampele originale păstrate la Paris, în colecţia Bibliotecii Naţionale a Franţei.

Gravurile au fost publicate în 1877, cu un text de Georges Duplessis, într-o serie de publicaţii dedicate maeştrilor gravurii europene. Expoziţia este completată cu stampe din colecţia personală a Baronului Brukenthal, imprimări după plăcile originale ale lui Albrecht Dürer, picturi din pinacoteca Brukenthal după gravurile maestrului, precum şi o lucrare de orfevrărie a maestrului transilvănean Sebastian Hann, cu decorul realizat după cunoscuta xilogravură reprezentând un rinocer. Sunt expuse de asemenea cărţi din colecţia Bibliotecii Muzeului Naţional Brukenthal, referitoare la creaţia maestrului Renaşterii germane. Preţul unui bilet standard pentru accesul în expoziţia Dürer după Dürer este de 20 lei; se acordă reducerile prevăzute de lege. Accesul la vernisaj se face doar pe bază de invitaţie.

Etichete: