Daniela Cîmpean, Raluca Turcan și primarul Mediașului au efectuat o vizită de lucru în comuna Biertan

Sibiul este județul care cu frumusețea sa atrage turiști de pretutindeni. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, alături de vicepremierul Raluca Turcan și de primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman au efectuat o vizită de lucru în acest weekend în comuna Biertan, pe care primarul Mircea Mihai Dragomir a reușit să o aducă la standardele unei comune cu adevărat europeană. Scopul vizitei a reprezentat discuții despre proiectele și obiectivele de dezvoltare din zonă, precum și verificarea modul în care s-au realizat lucrările pe drumul județean DJ141B, respectiv asfaltarea din intravilanul comunei.
Sibiul este județul care cu frumusețea sa atrage turiști de pretutindeni. Folosim acest potențial și prin prioritizarea investițiilor în infrastructura rutieră. Totodată am avut norocul să găsim parteneri serioși la nivel local și guvernamental, care ne-au acordat un sprijin real în implementarea obiectivelor noastre.
Am discutat despre proiectele și obiectivele de dezvoltare din zonă și am verificat modul în care s-au realizat lucrările pe drumul județean DJ141B, respectiv asfaltarea din intravilanul comunei. O altă investiție importantă a Consiliului Județean Sibiu în zonă se derulează pe drumul județean DJ 141 Mediaș-Moșna-Pelișor-Bârghiș, finanțată prin fonduri europene, în valoare de 84,6 milioane lei.
Prin investițiile pe care le susținem în această zonă urmărim să punem în valoare Biserica Fortificată din Biertan, patrimoniu UNESCO dar și să creăm premisele pentru dezvoltarea zonei de nord a județului. (transmit reprezentanții Consiliului Județean Sibiu)