INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură

Concert susținut de New Landscapes

După un sezon muzical de succes care a încântat sute de sibieni, iubitori ai muzicii bune, evenimentele Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA, au cuprins un program generos de concerte de muzica jazz. Au fost prezentate reinterpretări ale celor mai buni muzicieni ai momentului, compoziții noi prezentate în premieră, dar și două concerte aparte, unul de chitară clasică și unul care a cuprins arii celebre și duete de operă.

În seara zilei de luni, 1 aprilie 2019, pe scena Sălii Festive a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu au fost talentații muzicieni Ana Maria Galea (voce) și Daniel Csikos (pian), membrii formației New Landscapes. Concertul susținut de artiști a încheiat cu succes a treia ediție a Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA.

Artiștii au interpretat teme cunoscute, și mai puțin cunoscute din repertoriul standard american, dar și autohton, păstrând în abordarea lor cât mai mult din sonoritățile autentice ale pieselor originale. Aceștia s-au remarcat și prin adăugarea unei note personale interpretărilor.

Concert susținut de New Landscapes Concert susținut de New Landscapes

Etichete:

Recomandam sa citesti si