Comuna Hoghilag găzduiește și în acest an evenimentul “Gala Hoghilag – Tărâmul Tuberozelor”

În perioada 9–10 august 2025, vă așteaptă un weekend de poveste, dedicat florii-simbol a locului – Tuberoza de Hoghilag, cultivată cu grijă și pasiune de generații întregi.
Vizitatorii vor putea explora grădinile de tuberoze în cadrul unor tururi ghidate desfășurate pe tot parcursul weekendului.
Iubitorii de natură se pot bucura de o vânătoare de trufe în pădurile din apropiere.
Gospodarii comunității vor pregăti pe loc preparate cu specific sibian, care aduc laolaltă savoarea locală și tradiția culinară autentică.
Evenimentul include și ateliere pentru copii, expoziții, momente artistice și numeroase surprize pentru întreaga familie.
Accesul este gratuit la toate activitățile culturale, în grădini și la târgul de produse locale.
Hoghilag este prima localitate din România și a treia din Europa care se află în proces de obținere a statutului de Indicație Geografică Protejată pentru o floare – Tuberoza de Hoghilag.
„Gala Tărâmul Tuberozelor” susține valorile comunității, tradițiile locale și turismul rural autentic. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sprijină dezvoltarea identităților locale și promovarea patrimoniului agricol și cultural al României.