INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Ceremonie oficială în format restrâns la Sibiu, organizată cu ocazia Zilei Naționale a României

Ceremonia oficială în format restrâns la Sibiu, organizată cu ocazia Zilei Naționale a României

Ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naționale a României se va desfășura miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 10:00, la Monumentul “OSTAŞULUI DIN TOATE TIMPURILE” în fața Cercului Militar din municipiul Sibiu. Doar 200 persoane pot participa în cadrul ceremoniei, însă pe bază de invitație.

Premergător ceremoniei, de la ora 09:50, va fi susținut un Concert al Muzicii Militare din Garnizoana Sibiu. După intonarea Imnului național al României va fi oficiată slujba religioasă de cinstire a memoriei eroilor. Ceremonialul se va încheia cu depuneri de coroane și jerbe de flori.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfășura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inclusiv purtarea măștii în exterior. Participarea se va face pe bază de invitație, incluzând și detașamentul de onoare.

Asistența medicală va fi asigurată de Spitalul Militar Sibiu, în echipaj activând și un doctor epidemiolog.

Etichete:

Recomandam sa citesti si