INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

Aproximativ 172.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a au susținuta proba la Matematică

Aproximativ 172.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a au participat miercuri, 17 iunie, la cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională – la disciplina Matematică.

La această probă de examen au fost prezenți 3.223 candidați, iar 314 nu s-au prezentat la examen. Nu au existat candidați care să aibă temperatura peste maximul admis și nici elevi eliminați pentru tentativă de fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică au fost/vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Mâine, 18 iunie, 10.294 de elevi vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă, la nivel național. La nivelul județului Sibiu 360 elevi vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă, în 10 centre de examen (346 elevi limba germană și 14 elevi limba maghiară)..

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Etichete:

Recomandam sa citesti si