Ajustare de preț: Încă 2 milioane pentru modernizarea Primăriei de pe Bulevardul Victoriei

Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor aproba, în ședința de astăzi, suplimentarea cu peste 2 milioane de lei a fondurilor alocate modernizării sediului Primăriei de pe Bulevardul Victoriei nr. 1-3.
”Actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a interioarelor imobilului este necesară”, se arată în proiectul de hotărâre. Astfel, valoarea indicatorilor tehnico-economici va fi de 14.545.669,67 lei (cu TVA), față de 12.432.212,59 lei (cu TVA), valoare ce a fost aprobată prin HCL nr. 173/ 2022.
Indici raportați de INS
”Indicatorii tehnico-economici au avut la bază documentaţia PT (Proiect Tehnic) pentru acest obiectiv, întocmită de SC NOVARTIS SRL, în baza procedurii de achiziţie a serviciilor de proiectare contract nr. 22/08.02.2021. Conform prevederilor legale, valoarea lucrărilor executate este supusă ajustării de preţ, astfel încât este necesară actualizarea devizului general prin introducerea capitolului Capitolul 7.2 – Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ, conform conţinutului cadru al devizului general actualizat prin HG 1.116/2023, din care vor fi acoperite aceste cheltuieli. Ajustarea de preţ se realizează pe baza indicilor publicaţi de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice – n.r.) prin formula de calcul prevăzută în contractul de execuţie. Având în vedere cele de mai sus, s-a solicitat proiectantului actualizarea devizul general al investiţiei”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.
”În beneficiul sibienilor”
Lucrările sunt executate de SC Euras SRL Satu Mare, firmă aleasă ”în urma unei proceduri de achiziție publică”. Lucrările de construcții prevăzute în contract cuprind: recompartimentări, reabilitarea grupurilor sanitare și a sistemelor de ventilație și aerisire, refacerea tencuielilor și a zugrăvelilor și lucrări de îmbunătățire a izolației împotriva infiltrațiilor de apă. Instalația electrică și cea de încălzire sunt, de asemenea, modernizate. Sunt prevăzute și instalații automate de stingere cu gaz a incendiilor, o instalație de detectare și semnalizare, una de desfumare a caselor scărilor și una de protecție împotriva trăsnetului. Pentru optimizarea accesului în clădire a persoanelor cu dizabilități, este prevăzută montarea unui lift în casa scărilor, care asigură deplasarea de la demisol și până la etajul 1.
În urmă cu un an, primarul Astrid Fodor le explica cetățenilor că lucrările au fost contractate ”în beneficiul sibienilor care vin la ghișeele serviciilor publice care funcționează în această clădire, în scopul îmbunătățirii condițiilor de lucru pentru funcționarii care lucrează aici, dar și pentru a crește eficiența energetică a clădirii, ceea ce va genera o scădere a costurilor cu utilitățile”.