SCJU își ia avocat, în procesul cu o fostă angajată

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu apelează la serviciile unui avocat specializat pe dreptul muncii și drept civil, pentru a nu pierde procesul intentat de o farmacistă concediată. Pentru a evita ”posibilul impact negativ asupra spitalului, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al imaginii”, managerul SCJU a cerut Consiliului Județean să aprobe achiziționarea de servicii juridice prin încheierea unui contract de asistență juridică. Solicitarea va fi aprobată de consilierii județeni în ședința extraordinară din 22 octombrie.
Juriștii SCJU nu au experiență
Managerul SCJU scrie, în motivarea solicitării depuse la Consiliul Județean, că cei trei consilieri juridici din cadrul Biroului Contencios al SCJU au ”un volum de muncă foarte ridicat” și ”nu au mai avut, anterior, experiența unor dosare cu obiect similar”.
Procesul de al cărui deznodământ se teme conducerea SCJU a fost intentat de Bianca Maria Văleanu, în urma concedierii din postul de farmacist cu liberă practică. Aceasta a câștigat, în martie 2019, concursul organizat pentru ocuparea postului.
Următorul termen în proces este programat în 15 noiembrie, la completul Fond Muncă 2 al Tribunalului Sibiu. Reclamanta a depus două plângeri împotriva SCJU, în urma cărora s-au deschis două dosare civile, având ca obiect contestație decizie de concediere, respectiv acțiune în constatare. Instanța a decis, în martie 2024, conexarea dosarului 797/85/2024 la dosarul nr. 1890/85/2023.