IPJ Sibiu: Permis fals, încarcerare adevărată

Miercuri, 24 iunie, în jurul orei 08,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Alba Iulia de către un localnic în vârstă de 35 de ani.
Sibianul a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că documentul este unul fals, iar bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.
Față de sibian, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.
De asemenea, față de sibianca în vârstă de 57 de ani, reținută de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu după ce a fost depistată în trafic conducând un autoturism deși are acest drept suspendat, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.
Știrea inițială:
“La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 09,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Dima de către o sibiancă în vârstă de 57 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul femeii de a conduce este suspendat, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.
De asemenea, polițiștii rutieri au luat față de femeie măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.