INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Asociația Română pentru Reciclare RoRec şi-a desemnat câştigătorii

În competiţie au fost înscrise mai multe judeţe din ţară, județul Sibiu fiind reprezentat de Școala Gimnazială Șura Mică, Școala Gimnazială Chirpăr și Grădinița cu Program Prelungit “Rază de soare” Mediaș.

Elevii și profesorii din județele Sibiu, Bihor, Covasna și Vâlcea au câștigat premiile naționale ale Programului de Educație de mediu Patrula de Reciclare – ediția 2013-2014. Asociația Română pentru Reciclare RoRec va premia prin câte un eco-party toți elevii și profesorii înscriși în cele 4 Patrule de Reciclare județene. Ei au reuşit să îi convingă pe concetățenii lor să trimită la reciclare peste 50 g de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) de fiecare locuitor din judeţ, în perioada 15 noiembrie 2013 – 31 august 2014.

”Este o veste bună nu numai pentru câștigători, ci și pentru noi, toți românii. Înseamnă, în primul rând, că agenții și profesorii Patrulei sunt o forță reală a schimbării. În trei ani, au contribuit la colectarea a peste 600.000 kg de deșeuri electrice în România, comunicând importanța acestui gest familiilor, colegilor, prietenilor și vecinilor lor. Apoi, succesul celor patru județe înseamnă că noi, românii, suntem din ce în ce mai receptivi la apelul copiilor. Acesta este ”premiul” suprem pe care îl câștigă, de fapt, toti bihorenii, covăsnenii, sibienii și vâlcenii: au câștigat lupta cu indiferența și cu inerția și au dovedit întregii țări că putem fi solidari, responsabili și generoși”, a declarat Alexandra Arnăutu, coordonatorul programului. Performanța nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Suporterilor – firmele, instituțiile și cetățenii care au predat la reciclare aparate electrice și electronice vechi sau stricate, în contul Patrulelor. ”Sperăm ca, în curând, comunitatea Suporterilor să devină la fel de numeroasă ca cea a agenților și profesorilor Patrulei de Reciclare – cei mai harnici europeni la colectarea deșeurilor electrice. Dacă fiecare agent a reușit să contribuie la colectarea, în medie, a peste 10 kg de deșeuri electrice pe an, atunci fiecare dintre noi ar trebui să putem colecta cele 4 kg cerute de legea europeană”, spune Alexandra Arnăutu.
Doar pe parcursul ediției 2013-2014, echipa națională a celor aproape 20.000 de participanti activi în program a convins mii de oameni să colecteze peste 360.000 kg de deșeuri electrice. Astfel, datorită eforturilor lor, substante toxice conținute de aceste aparate nu vor mai ajunge să polueze mediul, pentru că sunt deja trimise spre reciclare, în instalații specializate. De asemenea, cantități importante de materii prime secundare – metal, sticlă, plastic, vor fi recuperate conform standardelor de mediu, evitându-se astfel risipa resurselor naturale.

 

Etichete: