EDITORIAL: EMINESCU, TE IUBIM! (IV)

COSTEL NEACŞU: A început “demitizarea” prin mistificare! De ce este Eminescu, pentru cei care vor pângărirea României prin păgânizare, „inamicul public numărul 1”?

EMINESCU, TE IUBIM! (IV)

Surse universale de inspiraţie

Natura sufletului aprins al lui Eminescu nu este doar de esenţă naţională, ci este şi universală. Şi s-ar putea mai degrabă spune că, în pasiunea sa pentru adevăr şi pentru salvarea naţiunii române, el a raportat – într-un fel – panteonul culturii universale la specificul neamului nostru de dor şi de glorie. Cufundându-se deseori în lecturi laice şi religioase, Eminescu şi-a conceput artistic opera grandioasă prin folosirea unor surse culturale multiple, specifice inclusiv marilor civilizaţii ale antichităţii.
Cu toate că scria destul de greu, revenind de nenumărate ori cu reformulări asupra semnificaţiilor pasajelor, Eminescu ne-a cucerit simpatia prin exprimarea unei simplităţi literare dezarmante, caracterizat fiind de o viziune lirică situată undeva dincolo de spaţiu şi de timp. Impetuosul lui travaliu, transcendental, cu siguranţă că ar fi fost imposibil fără o cunoaştere aprofundată a nuanţelor misterului cosmic revelat bineînţeles de Biblie (aproape că nu există vreun poem în care să nu se reverbereze elemente descriptive de sacralitate). Pe de altă parte, în acelaşi registru tematic, se găsesc în opera sa şi dese inflexiuni „iniţiatice” ale următoarelor civilizaţii antice: asiro-egipteană (în poeziile „Egipetul”, „Sărmanul Dionis”), asiatică (în „Epigonii”, „Împărat şi proletar”, „Glossa”, „Ta Twam asi”), greacă (în „La Hellade”), romană (în „Scrisoarea III”), dacică (în „Memento mori”, „Rugăciunea unui dac”, „Sarmis”, „Gemenii”, „Odin şi poetul”)….
Astfel, Eminescu şi-a valorificat din plin vasta sa cultură universală, atât de laborios exprimată, pentru a ilustra şi mai pregnant fericirea de a fi român şi creştin…

COSTEL NEACŞU,
Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Ziariştilor Profesionişti