Donează sânge, fă o faptă bună! – acțiune caritabilă desfășurată de membrii TNL Sibiu

Organizația Municipală Sibiu a Tineretului Național Liberal, în luna faptelor bune incurajează voluntari care să le fie eroi celor care au nevoie de sânge, printr-o acțiune desfășurată în perioada 9-15 decembrie.
În această perioadă, în intervalul orar 8-13:00, membri TNL Municipiul Sibiu vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, pentru a dona sânge în sprijinul celor aflați în nevoie.
Această acțiune este deschisă, astfel că orice sibian care dorește să se implice are posibilitatea să o facă, venind, în perioada sus-menționată, la Centrul de Transfuzii. Un număr mare de voluntari înseamnă o cantitate mai mare de sânge care poate, ulterior, salva un număr mai mare de vieți.
Sibienii care doresc să participe la acțiune alături de TNL Municipiul Sibiu trebuie să îndeplinească următoarele condiții medicale pentru a face posibilă donarea:
-vârsta între 18-60 ani;
-greutate peste 50 kg;
-fără intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
– fără consum de alcool sau grăsimi înainte cu 48 de ore de prezentarea la centrul de transfuzii;
-să nu se afle sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli psihice, boli renale sau boli endocrinologice;
-în cazul femeilor, acestea să nu se afle în perioada menstruală sau de sarcină;
-de asemenea, nu se poate dona dacă donatorul suferă sau a suferit de boli precum hepatita (indiferent de tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer,diabet, boli de piele, boli de inimă sau cancer.
După data de 15 decembrie, cu voucherele obținute în urma acțiunii de donare de
sânge, membrii TNL Sibiu vor desfășura încă o acțiune caritabilă. Se vor deplasa în
localitatea Ghijasa de Jos din județul Sibiu unde vor dărui alimente, dulciuri, jucării și
bunuri unor familii nevoiașe. Acest eveniment va avea loc pe data de 21 decembrie
2019, fiind, de asemenea, deschis și pentru alți sibieni care vor să se alăture.
Cine dorește să contribuie la acest demers, se poate deplasa pe strada Fabricii, numărul
2, la sediul PNL, locul unde toate materialele vor fi strânse în vederea deplasării la
Ghijasa de Jos.
TNL Municipiul Sibiu, organizația de tineret a Partidului Național Liberal Sibiu,
desfășoară și în acest an o acțiune de Crăciun prin care noi, tinerii liberali sibieni,
încercăm să contribuim la creșterea nivelului de conștientizare a nevoii de a dona
sânge și totodată încercăm să aducem un zambet pe buzele copiilor nevoiași din
județ, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În acest moment am început să strangem
cadouri și lucruri de care noi considerăm că pot avea nevoie copiii. Pe această cale,
invit toți sibienii alături de noi în acest demers și le transmit că printr-un gest mic putem
salva viețile celor ce au nevoie de sânge și putem să aducem și un zâmbet copiilor
mai puțin norocoși, acum, în prag de sărbători. – Alexandru Boboia, Președinte TNL
Sibiu.