Primarii şi consilierii locali îşi primesc mandatele
Astăzi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea a depus jurământul în faţa preşedintelui Tribunalului şi a prefectului judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli. Începând de astăzi şi până în 29 iunie, toate cele 64 de consilii locale din judeţul Sibiu se vor constitui, la convocarea prefectului.
În cadrul primei şedinţe vor fi constituite grupurile de consilieri, în funcţie de apartenenţa politică, după care va fi constituită o comisie de validare care examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier şi propune Consiliului Local validarea mandatelor. Validarea se va face în ordine alfabetică, cu votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă. Consilierii astfel validaţi vor depune jurământul, iar noul Consiliu Local va fi legal constituit. Consiliul Local va alege apoi, din rândul său, viceprimarul. Consilierii vor face diferite propuneri, iar candidatul care a obţinut o majoritate de voturi va fi numit viceprimar.
După preluarea conducerii lucrărilor consiliului de către preşedintele de şedinţă, se trece la ceremonia de depunere a jurământului de către primar. Judecătorul desemnat de preşedintele Judecătoriei, care a validat mandatul, prezintă în faţa consiliului hotărârea de validare, iar după depunerea jurământului, primarul intră în exerciţiul de drept al mandatului.
Iată programul de constituire a Consiliilor Locale din judeţul nostru:
19. 06. 2012 – Cisnădie, Ludoş, Răşinari, Apoldu de Jos, Poplaca
20. 06. 2012 – Biertan, Cristian ,Poiana Sibiului, Gura Râului, Rîu Sadului, Roşia, Valea Viilor, Moşna, Hoghilag
21.06. 2012 – Sadu şi Şura Mare
22.06. 2012 – Copşa Mică, Bazna, Şeica Mică, Micăsasa, Laslea, Nocrich
23. 06. 2012 – Iacobeni, Jina, Bârghiş, Tilişca, Alţâna
25. 06. 2012 – Sibiu, Avrig, Şura Mică, Cârţa, Porumbacu de Jos, Brateiu
26. 06. 2012 – Agnita, Merghindeal, Şelimbăr, Alma, Blăjel, Orlat, Păuca
27. 06. 2012- Mediaş, Dumbrăveni, Aţel, Dîrlos, Loamneş, Tîrnava, Axente Sever, Slimnic
28. 06. 2012 – Sălişte, Miercurea Sibiului, Tălmaciu, Racoviţa, Vurpăr, Brădeni, Chirpăr, Marpod
29. 06. 2012 – Ocna Sibiu, Arpaşu de Jos, Cîrţişoara, Turnu Roşu, Şeica Mare, Bruiu, Mihăileni