INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Încă 7 autospeciale de prim-ajutor calificat Smurd pentru județul Sibiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „cpt. Dumitru Croitoru„ al județului Sibiu a organizat într-un cadru festiv activitatea de predare-primire a unui număr de 7 autospeciale de prim-ajutor calificat Smurd achiziționate în cadrul proiectului POR 2014-2020 – Proiect „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale – regiunea CENTRU”. “Prin acest proiect derulat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, sistemul integrat de urgență va beneficia de o îmbunătățire a serviciilor acordate, evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților fiind asigurate la standarde ridicate. Comanda unității a oferit cele 7 chei ale autospecialelor astfel : 2 dintre ele vor ajunge la primăriile din localitățile Dumbrăveni și Cisnădie, celelalte 5 fiind distribuite punctelor de lucru subordonate Inspectoratului pentru Situații de Urgență „cpt. Dumitru Croitoru„ al județului Sibiu aflate pe raza județului, în vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective.” au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Etichete: