INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Șoferi inconștienți: Se urcă la volan băuți sau fără permis de conducere

În perioada 19 – 21 iulie a.c., polițiștii sibieni au desfășurat o amplă acțiune de combatere a conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Au fost constatate 29 de infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 42 de permise de conducere, dintre care 24 pentru conducere sub influența alcoolului, și au fost aplicate 530 de sancțiuni contravenționale în valoare de 150.000 de lei.

  • La data de 19 iulie, în jurul orei 17,00, pe DN 1, în afara localității Scoreiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în satul Colun. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

  • În aceeași seară, în jurul orei 20,00, pe raza localității Jina, polițiștii au identificat un alt șofer care conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Poiana Sibiului. În plus, polițiștii au constatat că autoturismul condus nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare de pe plăcuțele aplicate este fals.

 

  • Pentru aceleași infracțiuni este cercetat un alt sibian, în vârstă de 32 de ani, după ce, tot în seara zilei de 19 iulie, în jurul orei 21,00, a fost depistat pe DN 1, în zona localității Săcel, la volanul unui autoturism neînmatriculat și cu număr de înmatriculare fals. Pentru că bărbatul nu deține nici permis de conducere, pe numele său s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

 

  • La data de 20 iuli., în jurul orei 00,30, pe Calea Turnișorului din municipiul Sibiu, a fost depistat un alt bărbat în vârstă de 36 de ani care conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, la testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

 

  • La data de 21 iulie, puțin după miezul nopții, în localitatea Porumbacu de Jos, pe DN 1, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 41 de ani. Dat fiind rezultatul testării alcoolscopice, acela de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului s-a întocmit dosar de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

  • La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 00,45, pe raza localității Alțâna, un localnic în vârstă de 42 de ani a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

  • Tot în data de 21 iulie a.c., în jurul orei 23,30, pe Șoseaua Sibiului, un șofer în vârstă de 28 de ani a fost depistat conducând un autoturism și având o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Șoferi inconștienți: Se urcă la volan băuți sau fără permis de conducere

Etichete:

Recomandam sa citesti si