INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

O mașină, un șofer de 74 de ani și două dosare penale într-o zi

La cei 74 de ani ai săi, un bătrân din Sibiu a reușit „performanța” de a avea, în calitate de șofer, două dosare penale în aceeași zi. În raportul poliției se arată că, miercuri, 6 martie, în jurul orei 18:00, bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a fost depistat conducând un autoturism pe DJ 106C, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cisnădie. La testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar șoferului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluționarea cauzei.

În aceeași seară, în jurul orei 22:30, sibianul s-a urcat din nou la volan și a condus autoturismul de pe DJ 106C, pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu până la intersecția cu strada Liviu Ciulei unde a pierdut controlul direcției oprindu-se în șanț. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testat din nou alcoolscopic, a avut un rezultat de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit, astfel, al doilea dosar penal, deschis de această dată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si