Ziua Prematurităţii Marcată la Sibiu
Ziua de 17 noiembrie a fost desemnată ca Ziua Mondială a Prematurităţii şi cu această ocazie sunt planificate diverse activităţi şi evenimente speciale atât în Europa cât şi la nivel mondial pe toată perioada lunii noiembrie.
“De câţiva ani de zile luna noiembrie este dedicată prematurităţii şi informării privind prematuritatea şi efectele acesteia. În ultimii patru ani, în data de 17 noiembrie, în întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Prematurităţii. Sunt sărbătoriţi piticii care se grăbesc să vină pe lume înainte de vreme şi luptă cu viaţa, pentru fiecare respiraţie şi fiecare gram de greutate încă din primele clipe de viaţă dovedind că se pot face paşi mari şi cu tălpiţe minuscule” transmite cu această ocazie doctorul Livia Ognean, medic neonatolog și președintele Asociației Baby Care.
La nivel mondial, 1 din 8-10 copii se naşte prematur. În fiecare an, 15 milioane de copii se nasc înainte de termen, dintre care 500.000 de copii numai în Europa. În România se nasc anual peste 20.000 de copii prematuri. Prematuritatea este principalul factor de risc pentru decesul înaintea împlinirii vârstei de 1 an, iar România continuă să se afle pe primul loc în ţările Uniunii Europene din perspectiva ratei mortalităţii infantile. Asociaţia Baby Care Sibiu, în parteneriat cu European Foundation for the Care of Newborn infants – EFCNI – coordonează activităţi la nivel local şi naţional pentru a atrage atenţia asupra problemelor grave legate de prematuritate şi pentru a oferi speranţă familiilor afectate de naşterea prematură.