fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Ziua Europei- sărbătorită la AFT Sibiu

Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, vor organiza, duminică, 9 mai, o serie de manifestări dedicate Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Activităţile vor debuta la ora 09.50 cu un program artistic susţinut de Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi vor continua, la ora 10.00, cu ceremonia militară în cadrul căreia se va oficia slujba religioasă de cinstire a memoriei eroilor neamului şi se vor depune coroane şi jerbe de flori.   

Totodată, cu oceastă ocazie, poate fi vizitată, în perioada 7 – 13 mai, expoziția foto-documentară dedicată zilei de 9 mai, expusă în cadrul Cercului Militar Sibiu.

Desfăşurarea activităţiilor a fost adaptată actualului context pandemic, fiind luate măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică.

Etichete:

Recomandam sa citesti si