fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Wizz Air recrutează însoțitori de bord la Sibiu

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere și cea mai sustenabilă din Europa, a anunțat că va găzdui alte 17 evenimente de recrutare în octombrie și noiembrie, în nouă orașe, inclusiv la noua sa bază din Suceava, întâmpinând pe oricine dorește să lucreze pentru una dintre companiile aeriene care rămân puternice și stabile, chiar și în acest context economic nesigur. Evenimentele sunt deschise pentru aspiranții din toată țara care sunt dornici să înceapă sau să continue să-și construiască o carieră printre nori.

Wizz Air își extinde continuu rețeaua și se angajează să ofere mai multe destinații la preț redus pasagerilor săi, în cel mai sustenabil mod posibil. Pentru a-și susține ambițioasa strategie de creștere, Wizz Air va angaja anual, în următorii zece ani, cel puțin 2000 de membri ai echipajului. La nivelul rețelei sale, compania a atins deja în luna octombrie pragul de 2500 de însoțitori de zbor pentru acest an. În România, Wizz Air a angajat peste 300 de însoțitori de zbor numai în acest an, plănuind să recruteze încă 200 în cursul anului viitor.

Dedicată noilor talente și membrilor echipajului cu experiență din România, compania aeriană va găzdui o serie de evenimente de recrutare în următoarele săptămâni, ca parte a eforturilor sale ample de a recruta însoțitori de zbor. În cadrul acestei campanii de recrutare, câte trei evenimente vor fi găzduite în Suceava, București și Iași, câte două evenimente în Cluj-Napoca și Craiova, precum și câte un eveniment în Botoșani (pentru baza din Suceava), Bacău, Sibiu și Timișoara. Candidații sunt așteptați să sosească prompt la orele anunțate pe pagina dedicată a Wizz Air, să fie pregătiți pentru o zi plină de activități, inclusiv o prezentare personală, un joc de rol situațional, un exercițiu de grup și un interviu individual. Aspiranții pot alege cel mai apropiat oraș din pagina de evenimente, aplicând și confirmându-și participarea. Cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să aplice în aceeași zi pentru un post vacant în echipa companiei aeriene.

Însoțitorii de zbor se pot aștepta la salarii competitive, suplimentate de plăți pentru sectoarele de zbor realizate, în funcție de durata zborului, și de un procent din valoarea produselor vândute la bord, precum și la instruirea specifică industriei, o alocație de pregătire pentru cele șase săptămâni de training, uniformă gratuită, bilete nelimitate cu reducere pentru angajați, un număr de bilete gratuite și reduceri pentru prieteni și familie și un program de lucru anunțat în fiecare lună. Însoțitorii de zbor vor lucra într-un mediu prietenos și multicultural, în cadrul uneia dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creștere din Europa, având acces la o varietate de ocazii interesante de a progresa în carieră în cele peste 50 de țări în care compania aeriană operează.

„Suntem încântați să ne dezvoltăm continuu în România și să oferim sute de locuri de muncă directe cu Wizz Air pentru echipajul de bord și pentru piloți. Compania aeriană rămâne dedicată României și dezvoltării sectorului aviației și turismului din țară, oferind zboruri la tarife reduse și un număr mare de locuri de muncă stabile în România. Îi îndemn pe toți cei care doresc să aibă un birou mereu însorit deasupra norilor să aplice astăzi și să se alăture familiei WIZZ, care se află în continuă creștere. Sper să ne vedem curând la bord!”, a spus Andras Rado, Senior Cabin Crew Recruitment Manager la Wizz Air.

 

URMĂTOARELE EVENIMENTE DE RECRUTARE WIZZ AIR ÎN ROMÂNIA

DATĂLOCAȚIE
28 octombrie 2022Hotel International, Strada Palat 5A, Iași
28 octombrie 2022Hotel Continental Suceava, Strada Mihai Viteazul 4, Suceava
29 octombrie 2022Hotel Rapsodia, Strada Cuza Vodă 4, Botoșani (pentru baza din Suceava)
2 noiembrie 2022Hotel Dumbrava Business Resort, Strada Dumbrava Roșie 2, Bacău
3 noiembrie 2022Hotel Confort, Calea Turzii 48, Cluj-Napoca
3 noiembrie 2022Hotel Continental Suceava, Strada Mihai Viteazul 4, Suceava
4 noiembrie 2022Hotel Vienna House, Calea Bucureștilor 283, București (Otopeni)
7 noiembrie 2022Hotel Ramada, „Gamma” Hall, Strada Emil Cioran 2, Sibiu
10 noiembrie 2022Hotel Rexton, Strada Carol I 49, Craiova
12 noiembrie 2022Hotel Continental Suceava, Strada Mihai Viteazul 4, Suceava
15 noiembrie 2022Hotel International, Strada Palat 5A, Iași
17 noiembrie 2022Hotel Vienna House, Calea Bucureștilor 283, București (Otopeni)
18 noiembrie 2022Hotel Confort, Calea Turzii 48, Cluj-Napoca
18 noiembrie 2022Hotel Continental Suceava, Strada Mihai Viteazul 4, Suceava
26 noiembrie 2022Hotel Vienna House, Calea Bucureștilor 283, București (Otopeni)
28 noiembrie 2022Ibis Timisoara City Center, Strada Coriolan Brediceanu 18, Timișoara
29 noiembrie 2022Hotel International, Strada Palat 5A, Iași

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si