fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Votați Sibiul în competiția pentru cele mai bune destinații turistice europene în 2021

Votați Sibiul în competiția pentru cele mai bune destinații turistice europene în 2021

Pentru al doilea an consecutiv, Sibiul a fost nominalizat pe lista celor mai bune 20 de destinații turistice europene de către Asociația European Best Destinations. Primăria Sibiu a înscris orașul în această competiție cu scopul de a menține destinația Sibiu în atenția turiștilor, printr-o promovare constantă.

În perioada 20 ianuarie – 10 februarie se va desfășura competiția pentru stabilirea topului 20 al orașelor turistice de top, în funcție de voturile primite de fiecare oraș participant.

“Apariția vaccinului anti-COVID ne dă speranța că, în curând, mobilitatea locuitorilor, inclusiv în scopuri turistice, se va relua. Din acest motiv, trebuie să ne pregătim pentru a reporni turismul în Sibiu, grav afectat de restricțiile necesare pentru protecția cetățenilor. Anul acesta, în prezentarea orașului pe site-ul European Best Destinations, am pus accent pe activități prin care turiștii pot respecta distanțarea și se pot simți în siguranță. Am scos în evidență centrul istoric, modalitățile de petrecere a timpului în aer liber, gastronomia regiunii și drumețiile în zonă, Sibiul urmând să fie anul acesta capitala europeană a drumeției și gazdă a celui mai mare forum pe această temă – Eurorando.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Votați Sibiul în competiția pentru cele mai bune destinații turistice europene în 2021Toți cei care iubesc Sibiul și doresc să îl încurajeze în această competiție, pot acorda un vot orașului pe:

www.vote.ebdest.in.

(Se poate vota o dată la 24 de ore de pe același IP)

Printre orașele și regiunile selectate alături de Sibiu în această competiție se numără Viena, Paris, Roma, Florența, Lofoten (Norvegia), Ghent (Belgia), Cornwall (Marea Britanie), Dordogne (Franța), Cappadocia (Turcia), Kotor (Muntenegru), Soca (Slovenia), Braga (Portugalia), Tubingen (Germania), Insulele Canare (Spania,  Capri (Italia) și Kefalonia (Grecia).

Reamintim că în ediția 2020, Sibiul s-a clasat pe locul 6 cu 30.178 de voturi exprimate. Pe locurile 1-5 s-au situat orașele Colmar (Franța), Atena (Grecia), Tbilisi (Georgia), Viena (Austria) și Cascais (Portugalia). Orașul nostru a devansat în clasament destinații turistice precum Paris, Roma sau Cork (Irlanda).

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si