fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

„Visul unei nopți de vară”, adaptat la era schimbărilor climatice

Sibienii sunt invitați mâine, de la ora 19:00, la avanpremiera spectacolului ”Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare. Pe scena Teatrului Național „Radu Stanca”, actorii secției germane vor juca un spectacol-fantezie, în regia lui Florian von Hoermann. Premiera va avea loc în 17 februarie, ora 17:00, în Sala Mare a TNRS.

Florian von Hoermann reconsideră cu umor și incisivitate mizele uneia dintre cele mai jucate comedii din toate timpurile, pentru a pune în lumină condiția umană în contextul delicat al unei catastrofe ecologice iminente. Dincolo de celebrarea frumuseții stilistice a piesei shakespeariene, spectacolul Secției Germane este o invitație la reflexie și la asumarea colectivă a unei schimbări care ne-ar putea salva viitorul.

Nunta cuplului regal din Atena trezește spiritele pădurii și le invită la sărbătoare. Însă toate aceste lucruri uimitoare nu sunt neapărat ceea ce par. Asta pentru că pădurea se împuținează tot mai mult, iar calamitățile naturale riscă să transforme totul în haos. Cine mai poate salva acest vis de la a nu fi transformat într-un coșmar?

Spectacolul este în limba germană, cu traducere în limba română. Biletele sunt disponibile la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, și online, pe www.tnrs.ro.

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

De: William Shakespeare

Regia: Florian von Hoermann

Dramaturgie: Arno Kleinofen

Scenografie: Elöd Golicza

Costume: Zsófia Gabor

Sound design: Vlad Robaș

Video: Dan Basu

Îndrumare coregrafică (Butoh): Matilde J. Ciria

Asistență de regie: Lorenz Dauber

 

Distribuția

Theseus / Oberon: Marc Illich

Hippolyta / Titania: Fabiola Petri

Lysander: Johanna Adam

Demetrius: Daniel Plier

Hermia: Emőke Boldizsár

Helena: Daniel Bucher

Puck: Olga Török

Peter Squenz (Prolog) / Elf: Patrick Imbrescu

Klaus Zettel (Pyramus): Yannick Becker

Flaut (Thisbe) / Elf: Ana Tiepac

Schnock (Der Löwe/Leul) / Elf: Viorel Rață

Schnauz (Wand/Zidul) / Elf: Alle/Toți

Roberta Schlucker (Mond/Luna) / Elf: Eva Frățilă

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si