fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sibiu Timp Liber

Vineri începe Sibiu Guitar Meeting: concert cu 500 de chitariști, Vița de Vie și alți artiști folk&rock și un program bogat de activități

Începând de vineri, 9 septembrie, Sibiul găzduiește din nou cel mai mare eveniment de întâlnire a chitariștilor din toată țara – Sibiu Guitar Meeting. Timp de 3 zile, cele 2 locații ale festivalului – Muzeul ASTRA și Piața Mică vor vibra prin zeci de concerte live, cântări de chitară și un program bogat de activități pentru publicul larg.

Muzica, pilonul principal al festivalului

Sâmbătă, 10 septembrie, este programat în Muzeul ASTRA marele Concert Manifest – cel mai spectaculos și emoționant moment, începând cu ora 17:00. Sute de chitariști veniți din peste 30 de orașe vor fi vedetele unui adevărat show de 3 ore. Aceștia s-au pregătit un an întreg pentru a cânta în același timp un playlist format din 18 piese folk-rock românești și internaționale, acompaniați de mari artiști invitați pe scenă: Adrian Despot de la Vița de Vie va cânta „Praf de stele”, Emeric Imre ne aduce „Nebun de alb”, Mircea Vintilă – „Vinovații fără vină” de Pasărea Colibri, Ștefan Boldijar de la Semnal M va evoca nostalgia prin piesele „La fereastra ta” și „Primăvara Românescă”, iar Paul Radu îi va acompania pe chitariști pe cele două piese Antract – „Trebuie să crezi” și „Iubirea”.

În plus, ediția a VIII-a Sibiu Guitar Meeting aduce pe scenă, în concerte live, mai mulți artiști și trupe ca niciodată. Trooper și Semnal M au pregătit adevărate show-uri rock la finalul zilei de vineri, începând cu ora 20:00, Vița de Vie revin pe scena de pe lac cu un mult-așteptat concert pentru publicul sibian – sâmbătă, de la ora 21:00, iar artiștii folk Mircea Vintilă și Emeric Imre & Marius Roje ne-au pregătit două concerte de zi, de la ora 14:00, la scena din zona Târgului de țară. Seria concertelor mari se încheie cu trupa Antract – duminică, 11 septembrie, ora 21:00, în cea de-a doua locație a evenimentului, Piața Mică.

Totodată, Sibiu Guitar Meeting invită sibienii să descopere noi talente ale muzicii folk și rock din România, în cadrul seriei de concerte Young Revolution. Vineri, 9 septembrie, începând cu ora 17:00, vor urca pe scena din Muzeul ASTRA trupe care au debutat în cadrul edițiilor anterioare Guitar Meeting și care au evoluat odată cu festivalul: Revolver, Archvile, Generația Folk, Transilvanian Frost și Mark Fülop. Sâmbătă, warm-up-ul proiectului continuă cu artiștii Band of brothers and sisters, Jenifer Mohebbi și Tudor Miron, iar duminică are loc main event-ul de pe scena din Piața Mică, unde vom descoperi muzica trupelor Vârfu Omu, Overbeat, Azimut, Dollface și The Howlers.

Activitățile culturale, atelierele pentru copii și zonele de relaxare completează atmosfera de festival

Anul acesta, Guitar Meeting este un festival mai complex ca oricând. Experiența culturală bogată, de care se vor bucura nu doar chitariștii, ci întregul public, cuprinde zeci de activități planificate în Muzeul ASTRA în toate cele 3 zile ale evenimentului.

Zona Born to Play de la Etno Tehno Parc este un spațiu dedicat atelierelor și activitătilor pentru copii și tineri, care să-i țină ocupați și să le exploateze creativitatea. Aici vor fi găzduite o serie de ateliere de muzică, îndemânare și creație: Clasa 0 de Chitară la Școala Veche din Ticera pe grupe de vârstă, Atelier de testare instrumente, Atelier percuție, Ateliere de creație, Vânătoare de comori, Jocuri ritmice, Pictură pe șevalet, Confecționarea de jucării din lemn, dar și spații de Face painting și Henna Tattoo. Activitățile din zona Born to Play se vor desfășura vineri, între orele 16:00-18:00, sâmbătă, de la 11:00 la 17:00 și duminică, între 11:00 și 16:00.

Zona Târgului de țară este dedicată publicului larg, fiind potrivită pentru activități creative și de relaxare pe placul oricui: Guitar Art Craft, expoziția de chitare recondiționate Guitar After Life, Atelier Flower Sounds, Expoziție cu vânzare handmade, Treasure Hunt organizat de Cetatea Roșie Sibiu, dar și zone de relaxare, Food Court, Photobooth, Manufactura de print (printare sacoșe de panză și tricouri), Creative Wardrobe (pictură pe haine), Book Corner Cărturești și Tatuaje temporare cu Jagua. Toate acestea vor avea loc vineri, între orele 16:00-18:00, sâmbătă, de la 11:00 la 17:00 și duminică, între 11:00 și 16:00.

În final, sâmbătă, de la ora 12:00, este programat Masterclass-ul Indiero On Tour, un workshop gratuit despre industria muzicală, la care o serie de profesioniști în domeniu vor prezenta informații utile legate de prezență și promovare online: Anca Lupeș, Cosmin Sipoș și Cosmin Ionescu.

Accesul în zona de festival din Muzeul ASTRA se face prin achiziționarea în ziua evenimentului a unui bilet de acces în muzeu sau prin prezentarea unui abonament. Biletele pot fi achiziționate online de pe muzeulastra.ro/bilete-abonamente și fizic de la casieria principală a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, poarta I, Pavilion Muzeal Multicultural. În Piața Mică, accesul este liber.

Guitar Meeting este un eveniment organizat de Asociația Culturală Play, care face parte din programul Pune Mâna pe Chitară.

Etichete: