fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

VIDEO- FOTO Aproximativ 50 de polițiști și-au cerut drepturile în fața Prefecturii Sibiu

VIDEO- FOTO Aproximativ 50 de politiști și-au cerut drepturile în fața Prefecturii Sibiu
Aproximativ 50 de polițiști au pichetat miercuri, 27 ianuarie, timp de două ore în fața Prefecturii Sibiu, nemulțumiți de discriminările la care sunt supuși. Manifestații de protest asemănătoare au avut loc simultan între orele 10-12 și în fața sediilor Prefecturilor din Galați, Botoșani, Timis, Satu Mare, Maramureș, Bihor, Olt, Mehedinți și Gorj.

Inițiativa celor care au protestat în fața clădirii reprezentantului Guvernului în teritoriu a fost susținută și de angajații Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, care au postat pe geamurile biroului mesajul „Și noi suntem alături de voi, chiar dacă nu am ieșit în stradă.”

„Nu este vorba despre nicio mărire salarială, de niciun impact bugetar în plus față de cel din prezent, noi ne dorim doar să se aplice legea nr. 153, lege care trebuie să fie unitară. În prezent, noi ne considerăm discriminați. Noi suntem polițiști și ne dorim să fim demni de această funcție și nu cerem nimic în afara legii. Corect ar fi fost ca salariile polițiștilor să fie aduse la nivelul celor din 2021.”, a declarat Gigi Osman, vicepreședintele DECUS Sibiu.

VIDEO- FOTO Aproximativ 50 de politiști și-au cerut drepturile în fața Prefecturii SibiuProtestarii au venit la întâlnirea cu presa și cea cu prefectul dotați cu vuvuzele și pancarte sau coli A4 cu mesaje precum:

„Murim neajutorați și cu sufletul sărac. Iar voi ne renumerați cu minciuni vândute vrac.”

„Dorele! Probleme la M.A.I Mă???”

„Nu mai tolerăm discriminarea”

Reamintim că revendicările noastre nu au ca obiect creșteri salariale, ci doar respectarea de catre guvernanți a prevederilor Legii 153/2017, acordarea compensației de risc în contextul pandemiei Covid-19, dar și eliminarea inechităților din sistemul de pensii MAI.

Protestul are la bază ordonanța de Guvern care a înghețat salariile din sistem din acest an, în ciuda unei legi adoptate de Parlament care specifică faptul că remunerațiile lunare ale polițiștilor urmau să crească gradual cu aproximativ câteva sute de lei pe an.

VIDEO- FOTO Aproximativ 50 de politiști și-au cerut drepturile în fața Prefecturii Sibiu

Etichete: