fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sibiu

Mihai Onițiu are de două ori mai puține atribuții decât Corina Bokor

Noul viceprimar al Sibiului, ales de consilierii locali, și-a primit atribuțiile. Mihai Onițiu nu are în subordine direcții sau servicii din cadrul Primăriei, ci doar câteva servicii publice. Celălalt viceprimar, Corina Bokor, are un număr dublu de servicii subordonate.

Cele mai importante instituții de care răspunde Onițiu sunt: Direcția de Asistență Socială Sibiu, Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat și Spitalul de Pediatrie. De Management Salubrizare și Protecția Mediului se va ocupa în tandem cu primarul Astrid Fodor, după cum reiese din informațiile publicate pe site-ul Primăriei. Celelalte sarcini ale proaspătului viceprimar sunt mai ”soft”, dar nu se poate spune, totuși, că Onițiu ”va tăia frunză la câini” coordonând Serviciul Public de Gestionare a Câinilor Fără Stăpân și Serviciul Public Grădina Zoologică Sibiu.

Mihai Cercel Onițiu este economist și membru al PNL Sibiu. Potrivit site-ului www.sibiu.ro, viceprimarul nu a stabilit, încă, ziua în care va acorda audiențe cetățenilor. Nici declarația de avere și nici declarația de interese nu au fost publicate.

Etichete:

Recomandam sa citesti si