fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

Valeriu Gheorghiță explică de ce românii nu-și pot alege vaccinul

Valeriu Gheorghță explică de ce românii nu-și pot alege vaccinul

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a afirmat vineri că numărul insuficient de vaccinuri, dar și disproporția dintre dozele Pfizer-BioNTech și Moderne nu permit să li se dea românilor posibilitatea să aleagă cu ce ser să fie vaccinați. Acest lucru se ia în calcul pentru viitor, când vor fi suficiente doze.

Cetăţenii nu-şi pot alege tipul de vaccin, pentru că există un „factor limitativ” legat de acestea, dar că are în analiză pentru viitor posibilitatea înfiinţării de centre de vaccinare în care vor fi disponibile anumite tipuri de vaccinuri.

„Cred că la momentul actual trebuie să luăm în calcul factorul limitativ legat de disponibilitatea acestor vaccinuri. În condiţiile în care ai o inechitate între disponibilitatea vaccinurilor de la Pfizer şi disponibilitatea vaccinurilor de la Moderna, o să se creeze o dezorganizare completă la nivelul centrelor de vaccinare şi va fi o modalitate prin care fiecare, ca la supermarket, să ceară anumite vaccinuri. Trebuie să înţelegem ca aceste vaccinuri sunt administrate în baza unor recomandări medicale, plecând de la nişte indicaţii şi contraindicaţii şi respectând întocmai recomandările din rezumatul caracteristicilor produsului. Vaccinarea este un act medical şi decizia finală rămâne a personalului medical, a medicului din centrul de vaccinare, în funcţie de disponibilitatea vaccinurilor pe care o are la cel moment”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, întrebat de ce nu pot alege vaccinul cei care se vaccinează, potrivit Agerpres.

Valeriu Gheorghță explică de ce românii nu-și pot alege vaccinul

El a adăugat că, mai mult decât atât, Comisia Europeană a încheiat contracte cu şase companii producătoare diferite tocmai pentru a crea un portofoliu mai larg de vaccinuri, astfel încât să asigure disponibilitatea acestora pentru un număr cât mai mare de persoane.

„Iar acest portofoliu a fost creat nu în ideea în care o persoană să-şi aleagă un anumit tip de vaccin, ci pentru a avea o disponibilitate cât mai mare şi pentru a asigura în final acest prag de imunizare colectivă de 70% din populaţie. În condiţiile în care vom avea mai multe tipuri de vaccinuri, care au aceeaşi indicaţie, aceleaşi contraindicaţii, acelaşi profil de siguranţă şi de eficacitate, bineînţeles că în acest caz o persoană poate să opteze pentru un anumit tip de vaccin atunci când acestea vor fi în anumite centre de vaccinare dedicate. Avem în calcul, în analiză, posibilitatea să înfiinţăm centre de vaccinare în care vor fi disponibile anumite tipuri de vaccinuri şi fiecare persoană care se programează ştie de la început în centrul de vaccinare în care doreşte să se programeze ce tip de vaccin va fi disponibil”, a precizat dr. Gheorghiţă.

Medicul a amintit „că vaccinarea este voluntară, nu este obligatorie şi fiecare persoană trebuie să beneficieze de informaţii relevante din punct de vedere medical, informaţii care se transmit de la personalul medical din centrul de vaccinare”.

Din cauza sincopelor apărute în aprovizionarea cu vaccin, autoritățile au decis amânarea vaccinării cu prima doză a persoanelor sub 65 de ani până când situația se va echilibra.

Etichete:

Recomandam sa citesti si