fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie Judet

Valchid Smart School a fost inaugurată

Prima școală inteligentă din județul Sibiu și singura dintr-o comunitate defavorizată din România a fost inaugurată, astăzi, în satul Valchid, comuna Hoghilag.

“Realizarea acestei școli se datorează bunei colaborări dintre noi și constructor, cu care, timp de 2 ani de zile, am discutat intens și pot spune că au fost sute de convorbiri pe tema lucrărilor, dar ne bucurăm că, în final, am avut parte de un rezultat așa cum ne-am propus. Mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit și în special echipei mele din Primărie pentru tot sprijinul acordat în realizarea acestui proiect și mai ales prietenului meu Ghiță Damian, primarul comunei Ciugud, care a fost alături de noi în tot acest demers”, a declarat, la inaugurarea școlii, primarul comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr.

La rândul său, Ghiță Damian, primarul din Ciugud, cel care a construit prima școală smart din România, a declarat: “De câte ori mă întâlnesc cu Nicu Lazăr trăiesc o emoție profundă, pentru că știu că și el a înțeles că investiția în educație poate aduce cea mai sigură dezvoltare a unei comunități. El este un vizionar curajos, care a înțeles că școala de la țară are viitor. Eroul zilei de astăzi este și rămâne Nicu Lazăr, pentru că a adus o rază de speranță pentru comunitatea de aici și a realizat o investiție de mare importanță”.

Valchid Smart School a fost inaugurată  Valchid Smart School a fost inaugurată  Valchid Smart School a fost inaugurată Valchid Smart School a fost inaugurată  Valchid Smart School a fost inaugurată

La inaugurarea Școlii de la Valchid au participat parlamentarii care fac parte din Comisia de Învățământ din Parlamentul României, secretarul de stat din ministerul Economiei Mihai Macaveiu, subprefectul Sebastian Șebu, inspectorul școlar general, Marius Novac, primarii localităților Laslea și Dumbrăveni, consilieri județeni și locali și dascăli ai școlilor din comuna Hoghilag.

Școala din Valchid este dotată cu echipamente de ultimă generație: table inteligente în fiecare clasă, laptop-uri pentru fiecare elev și profesor, sisteme de control al iluminatului inteligent și al temperaturii, sistem de sonorizare, senzori de prezență, senzori care măsoară emisiile de dioxid de carbon, senzori de incendiu, senzori de inundații, sisteme de supraveghere și mobilier școlar ergonomic. Investiția s-a ridicat la 800.000 de euro, bani proveniți din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Operațional Capital Uman (POCU), Bugetul Local și de la SNGN Romgaz SA.

Etichete:

Recomandam sa citesti si