fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Politica

USR Sibiu contestă rezultatul alegerilor și cere renumărarea buletinelor de vot

Președintele USR Sibiu, Adrian Echert, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că va solicita BEC verificarea și renumărarea buletinelor de vot nule pentru CL Sibiu din cele 6 secții de votare unde lipsesc 77 de buletine de vot.

De asemenea, reprezentanții USR Sibiu iau în calcul înaintarea unor plângeri penale cu privire la adresa celor care ”au făcut abuz în serviciu” în procesul electoral desfășurat cu ocazia alegerilor locale, fiind considerat unul dintre cel mai haotic.

„A fost un proces dezastruos, aș putea să spun. A fost cel mai haotic organizat proces electoral din toate la care eu am participat. Haos, indolența, incompetență, poate chiar rea voință sunt cuvintele care pot descrie organizarea dar și pe cei care ne-au răspuns la solicitările noastre din ultimele zile”, a transmis Adrian Echert.

Echert mai precizează că s-au descoperit peste 1000 de ”buletine fantomă” după analiza proceselor verbale din întreg județul, documente întocmite de președinții de circumscripții la care ”nu se închid cheile”.