fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Uniunea Europeană, al doilea mare importator de trofee de specii protejate

Uniunea Europeană, al doilea mare importator de trofee de specii protejate

În Uniunea Europeană intră, anual, aproape 3.000 de trofee, printre care zebre, lei, babuini sau elefanți, specii protejate internațional.

La 6 ani de la moartea leului Cecil, împușcat în Zimbabwe de un vânător de trofee american, un nou raport arată că Uniunea Europeană este cel de-al doilea mare importator de trofee de specii protejate, fiind devansată doar de Statele Unite ale Americii.
Raportul, elaborat de Humane Society International/Europe arată că între 2014 și 2018, țările Uniunii au capturat aproape 15.000 de trofee, din 73 de specii protejate. Media este de aproape 3.000 de trofee anual, pe lista animalelor împușcate fiind lei și elefanți africani, până și rinoceri negri, specie aflată în pragul extincției, iar lista nu se oprește aici. Zebre, gheparzi, chiar și urși polari sau aproape dispăruta rasă de oaie Argali, din Asia, au ajuns trofee în panopliile vânătorilor. Doar trei țări reprezintă mai mult de 50% din totalul de trofee importate, acestea fiind Germania, Danemarca și Spania.

Deși mass-media se concentrează mai mult pe povești legate de vânătorii americani, cum a fost uciderea leului Cecil sau selfie-ul devenit viral făcut cu o girafă moartă de către Rebecca Francis, raportul realizat de HSI arată că vânătorilor din Uniunea Europeană nu li se acordă adesea suficientă atenție. Între 2014 și 2018 importurile de trofee s-au înmulțit cu 40%, rata fiind de circa 8 trofee recoltate și importate în fiecare zi. Iar asta în ciuda faptului că 80% din populația Uniunii se declară împotriva vânătorii și importului de trofee.

Statisticile importului de trofee în cei 4 ani prinși în acest studiu includ:
• 3119 de zebre Hartmann
• 1751 de babuini Chacma
• 1415 urși negri americani
• 1056 urși bruni
• 952 de elefanți africani
• 889 de lei africani (dintre care 660 născuți în captivitate în Africa de Sud)
• 839 de leoparzi africani
• 794 de hipopotami
• 480 de râși africani
• 415 antilopes
• 297 de gheparzi (UE este cel mai mare importator de trofee de ghepard din lume)
• 65 de urși polari
• 6 rinoceri negri, specie pe cale de dispariție

Germania, Spania, Danemarca, Austria, Suedia, Franța, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia sunt marii importatori de trofee din Uniunea Europeană în timp ce cei mai mari exportatori sunt Namibia, Africa de Sud, Canada, Rusia, Argentina, Kîrgyzstan și Statele Unite.

„Uciderea celor mai mari și mai puternice animale, care joacă un rol ecologic extrem de important în diversitatea genetică a rasei, pune în pericol conservarea speciei, disturbă structura socială a turmei și slăbește bazinul genetic al populației de animale sălbatice care, și așa, are de înfruntat o grămadă de alte pericole. Argumentul conservării este doar o farsă folosită de oamenii care știu că este neplăcut să recunoască faptul că pur și simplu se bucură să ucidă animale, pentru un selfie de prost gust. Dacă mai multe țări din Uniunea Europeană ar interzice importul de trofee, asta efectiv ar ajuta stoparea acestui fenomen”, spune dr. Jo Swabe, senior director al Humane Society International/Europe.

Câteva țări europene au luat deja mici măsuri de reducere a importurilor de trofee de vânătoare. În Franța, importul de trofee de leu este interzis din anul 2015. Importurile a mai mult de 200 de specii sunt interzise în Olanda din 2016 iar primul ministru al Marii Britanii s-a exprimat în 2021 asupra intenției Regatului Unit de a stopa aceste importuri. Un text de lege în același sens a fost prezentat parlamentului Finlandei în luna martie a acestui an. Humane Society International/Europe consideră că datele obținute din acest studiu ar trebui să inspire statele membre ale Uniunii Europene pentru a stopa cât mai repede posibil acest fenomen.

Etichete: