fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Judeţean a fost modernizată

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a finalizat zilele trecute proiectul de extindere a Unității de Primiri Urgențe.

Valoarea investiției s-a ridicat la 420.000 de lei, fondurile fiind alocate de Consiliul Județean Sibiu, pentru care prioritatea numărul unu rămâne în continuare asigurarea unor condiții de asistență medicală și spitalicească la standarde din ce în ce mai înalte, ca parte a strategiei de dezvoltare economică și socială. Lucrările au fost executate de S.C NV CONST S.R.L. și au început în data de 22 ianuarie anul curent, după obținerea autorizației de construire.

„Această lucrare era o urgență întrucât condițiile nu erau dintre cele mai bune și nu asigurau fluxurile necesare pentru primirea și intervențiile pentru cazurile de urgență. Este o realizare deosebit de importantă finalizarea acestor lucrări cu 3 luni mai devreme deoarece confortul pacienților este prioritar. Prin această investiție a Consiliului Județean Sibiu, Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu poate oferi condiții mai bune, în concordanță cu normele europene. În plus, am arătat astfel că, dacă există voință și susținere, totul este posibil, iar proiectele pentru sănătate nu se opresc aici. Este un prim pas spre etapa următoare care va fi o nouă clădire UPU cu chirurgie și terapie intensivă, care va rezolva fundamental problemele în SCJU Sibiu”,a declarat președintele Consiliului Județean Sibiu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si