fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Un salvator sibian a plecat la ceruri

Un salvator sibian a plecat la ceruri!
ISU Sibiu a anunțat pe pagina de Facebook a instituției despre decesul plutonierul adjutant șef Pîngulescu Gheorghe. Acesta și-a început cariera de pompier la 15 decembrie 2005, ca subofițer angajat din sursă externă, în prezent, ocupând funcția de comandant de echipaj și conducător autospeciale la Detașamentul de Pompieri Sibiu.
„Drum lin către îngeri, plutonier adjutant șef Pîngulescu Gheorghe. Ieri, un pompier sibian, un salvator de vieți și un suflet plin de umanitate a fost ales de Dumnezeu să se alăture armatei îngerilor! Vestea cutremurătoare despre pierderea prematură a plutonierului adjutant șef Pîngulescu Gheorghe a venit în cursul serii trecute, după o lungă suferință. Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că dragul nostru camarad, plutonier adjutant șef Pîngulescu Gheorghe a lăsat în urmă o soție și doi copii ale căror destine vor rămâne veșnic nemângâiate de dragostea unui soț și tată model. Faptele bune pe care le-a făcut în timpul vieții îi vor deschide drumul spre împărăția cerurilor, de acolo de unde, de azi înainte, își va veghea familia și colegii cu aceeași dăruire, curaj și devotament, cum a făcut și când se afla în preajma noastră. Ne este nespus de greu să vorbim la timpul trecut despre acest om de o aleasă ţinută morală, care a slujit Arma Pompieri, cu dragoste și profesionalism, în cei aproximativ 16 ani de activitate. Colegul nostru, plutonier adjutant șef Pîngulescu Gheorghe s-a născut la data de 19.01.1970, în municipiul Sibiu. Faptele sale au demonstrat permanent iubire față de oameni, spirit civic și credință în Dumnezeu. De azi, o inimă bună a încetat să bată, iar un suflet nobil s-a ridicat la cer! Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls atât de devreme dintre noi! Îl vom conduce pe ultimul drum, cu onoarea și respectul cuvenit miercuri, 14 aprilie 2021. 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮 𝐬𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐨𝐝𝐢𝐡𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐚𝐜𝐞!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a reprezentanților ISU Sibiu.
Etichete:

Recomandam sa citesti si