fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

Un dar de suflet pentru doamne și domnișoare- spectacolul „Darul Junilor, de Ziua Femeilor”

Un dar de suflet pentru doamne și domnișoare- spectacolul „Darul Junilor, de Ziua Femeilor”

CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii prin producția extraordinarăDarul Junilor, de Ziua Femeilor”, la care îşi dau concursul Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” şi valoroşi colaboratori. Aceasta va fi difuzată luni, 8 martie 2021, ora 20.00, pe Facebook și YouTube.

Cu gândul la toate femeile ce sunt oficial sărbătorite cu ocazia zilei de 8 martie, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, din subordinea Consiliului Județean Sibiu, a pregătit un dar de suflet: spectacolul „Darul Junilor, de Ziua Femeilor”, difuzat online.

Junii Sibiului vor împărţi flori muzicale şi coregrafice, atent aranjate într-un mănunchi de către Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu. Spectacolul „Darul Junilor, de Ziua Femeilor” îi are protagonişti pe bărbaţii dansatori şi instrumentişti de la Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” şi pe soliştii Robert Târnăveanu, Ilie Medrea, Dumitru Teleagă, Ovidiu Homorodean, Paul Ananie şi Traian Stoiţă. Aceştia vor cânta, cu mult drag, pentru toate spectatoarele noastre, şlagăre ale muzicii populare. Pentru tine, mândră hăi!, Mărie, dragă Mărie şi Drumul Gării din Beclean sunt doar câteva dintre dedicaţiile muzicale.

Junii Sibiului vor face demonstraţii de virtuozitate prin performarea de jocuri feciorești din judeţul Sibiu, de jocuri din Banat şi ponturi din Transilvania, mai exact din Sălaj, Codru, zona de Câmpie şi de pe Valea Târnavelor.

Orchestra condusă de Gabriel Popescu va oferi piese instrumentale din folclorul românesc și cântece de petrecere, iar în recitaluri vor evolua Adrian Neamţu, Săndel Mihai, Gabriel Popescu şi Cătălin Iancu. Spectacolul în două părţi (folclor şi muzică de petrecere) este transmis din studioul special amenajat la Sala Versailles şi este prezentat de Traian Stoiţă.

Primiţi luni, 8 martie 2021, ora 20.00, „Darul Junilor, de Ziua Femeilor” pe paginile de Facebook: Centrul Creației Junii Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului, Livestream România, și pe contul de Youtube Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului. Toate filmările s-au realizat cu respectarea măsurilor în vigoare pentru stoparea răspândirii virusului Covid-19.

CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” funcționează în subordinea Consiliului Județean Sibiu.

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si