fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură

Turneul naţional „O harpă de poveste” revine la Sibiu

Turneul naţional „O harpă de poveste” revine la Sibiu

O harpă construită în 1827 de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard şi-a început călătoria în România în urmă cu aproape un secol. Între 1 şi 4 iulie, Turneul naţional „O harpă de poveste” – ediţia a II-a aduce această călătorie în zilele noastre, printr-o serie de concerte susţinute de harpista Adriana Cîlţea, căreia i se alătură pianista Oxana Corjos şi clarinetistul Petru Pane, în 4 oraşe din ţară, în săli de concert şi în aer liber, aducând în prim plan un instrument original, păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos.

Pe 1 iulie, pe Esplanada Sălii Thalia din Sibiu, în aer liber, 2 iulie, la Sala Pro arte a Colegiului Naţional “Decebal” din Deva, 3 iulie, în Parcul “Mihai Eminescu” din Arad, în aer liber şi 4 iulie la Sinagoga din Bistriţa vor avea loc patru recitaluri, avându-i ca protagonişti pe Adriana Cîlţea – harpă, Petru Pane – clarinet, Oxana Corjos – pian. Programul va cuprinde lucrări diverse dedicate sau adaptate pentru această formula, de la Bach-Grandjany, până la Bela Kovacs.

Ajuns în România în urmă cu mult timp, instrumentul păstrează inscripţia primelor harpe construite de manufactura fraţilor Erard din Londra, furnizori la acel moment ai casei regale franceze şi ai casei imperiale ruse. Povestea spune că această harpă a rămas pe teritoriul actualei Românii luată de la un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al doilea război mondial, la schimb pentru un sac de merinde, fiind coborâtă dintr-o căruță pe ulița unui sat din vestul Transilvaniei, în care se afla acesta în timpul retragerii armatei germane din 1944.

Prin proiectul O harpă de poveste ne propunem readucerea parfumului muzical al secolului al XIX-lea, atunci când a fost construit instrumentul, cu o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu delicateţea cozilor orizontale ale pianului, repertoriul ajungând până în secolul XX.

Elementul care leagă neobişnuitul trio clarinet, harpă şi pian este reprezentat de readucerea la viață a acestei bijuterii, harpa cu dublă acţiune Erard, un instrument care simbolizează rădăcinile și conservarea tradiţiei muzicale românești în cel mai frumos și optimist mod.

Concertul de la Sibiu face parte din proiectul ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu

 

Itinerar turneu:

1 iulie, ora 18 – Sibiu, Esplanada Sălii Thalia

2 iulie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte a Colegiului National Decebal

3 iulie, ora 19 – Arad, Parcul „Mihai Eminescu” – în aer liber

4 iulie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga

 

Adriana Cîlţea – harpă

Oxana Corjos – pian

Petru Pane – clarinet

 

Program muzical :

Bach/Grandjany – Andante (harpă solo)

John Parry – Allegro în re major (harpă solo)

Bela Kovacs – Hommage a Manuel de Falla (clarinet solo)

Frederic Mompou – Cancion y Danza (pian solo)

Claude Debussy – Feux d’artifice (pian solo)

Henriette Renie – Contemplation şi Feuillets d’album (harpă solo)

Bela Kovacs – After you, Mr. Gershwin (clarinet şi pian)

Mihail Glinka – Nocturne (harpă solo)

Franz Rosetti – Allegro în mi bemol major (harpă solo)

Luigi Bassi – Rigoletto Fantasia (harpă, clarinet şi pian)

Gabriel Faure – Pavane (clarinet şi harpă)

Bela Kovacs – Shalom Aleichem, Rov Feidman  (harpă, clarinet şi pian)

 

Producător : Pro Contemporania

 

Organizatori locali: Filarmonica de Stat din Sibiu, Primăria Deva prin Centrul cultural Drăgan Muntean, Centrul Municipal de cultură Arad, Centrul municipal pentru cultură Bistriţa

 

Etichete: