fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica

Trif (PSD): Sănătatea sibienilor este importantă pentru noi

Președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, și Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, au susținut, astăzi, o conferință de presă la sediul PSD Sibiu, în cadrul căreia au fost prezentate principalele proiecte derulate în județul Sibiu cu finanțare de Guvernul PSD.
“În județul Sibiu sunt finanţate prin PNDL 167 de proiecte de investiții în valoare totală de 800 de milioane de lei. Dintre acestea, 66 de investiții vor fi făcute în rețele de apa și canalizare, 24 de unități de învățământ, 17 unități sanitare. (…) Vreau să vă spun că, Spitalul Județean Sibiu primește finanțare de la Guvern, prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). A treia cea mai mare investiție, în afară de infrastructură, la nivel national, se derulează în municipiul Sibiu cu o valoare de aproape 30 de milioane de lei, adică bani pentru secția de neurologie a Spitalului din Sibiu. De aceea, legat de subiectul infrastructură și despre faptul că nu am face nimic, Consiliul Județean condus de PNL a primit finanțare în valoare de 167 milioane de lei pentru 5 proiecte prevăzute doar pe etapa a 2-a a programului naţional de dezvoltare locală și toate aceste lucruri au fost discutate cu primarii care sunt foarte mulțumiți de cum funcționează PNDL”, a declarat Ministrul Dezvoltării, Daniel SUCIU.

“Guvernul PSD se ține de cuvânt, iar Sibiul va primi finanțare pentru proiecte extrem de importante pentru sibieni. Secția de Neurologie a Spitalului Județean va fi complet reabilitată cu bani de la Guvern, iar secția UPU va primi o finanțare de aproape 6 milioane de lei pentru modernizare. Vă dați seama cât de importante sunt aceste investiții având în vedere că Spitalul Clinic Județean Sibiu asigură asistența medicală pentru cei aproximativ 147 de mii de locuitori ai Sibiului, respectiv pentru cei peste 375 de mii de locuitori ai județului. Sibieni trebuie să știe că Guvernul PSD a alocat bani pentru dezvoltarea județului Sibiu și că programul de guvernare care prevede creșteri de salarii și pensii, investiții în sănătate și educație, va fi respectat.”, a declarat Președintele PSD Sibiu, Bogdan TRIF

Ministrul Daniel Suciu s-a aflat vineri la Sibiu unde a semnat un contract de finanțare în valoare de peste 6 milioane de lei pentru modernizarea Unității de Primiri Urgențe, din fonduri europene, prin Programul Regional Operațional (POR).

Trif (PSD): Sănătatea sibienilor este importantă pentru noiDupă conferința de la Sibiu, Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, și Ministrul Turismului, Bogdan Trif, au vizitat Parcul balnear și Parcul Gării din Ocna Sibiului. Aceste două obiective turistice urmează să fie amenajate la standarde europene cu fonduri asigurate în proporție de 90% de la Ministerul Turismului. Mai exact 7,8 milioane de lei au fost alocate pentru realizarea unui camping de rulote, locuri de joacă, piste de biciclete, o scenă de spectacole și o zonă de distracție cu tiroliene, panouri de cățărat și alte jocuri în aer liber.

Etichete:

Recomandam sa citesti si