fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Trenurile spre Budapesta care treceau prin Sibiu au fost anulate temporar

Trenurile internaţionale 74, 75, 472 şi 473, pe ruta Bucureşti Nord-Braşov-Sibiu-Budapesta au fost anulate pentru perioada 18-28 martie 2022 şi pentru perioada 19-30 aprilie 2022, conform unui anunţ afişat la panoul de informaţii al Gării Sibiu. Motivul anulării acestei rute internaţionale atât de solicitată în contextul crizei actuale a refugiaţilor din Ucraina care călătoreau din Bucureşti Nord spre Budapesta este efectuarea unor lucrări de infrastructură între staţiile Bekecssaba şi Lokoshaza din ţara vecină.

Conform agenţiei de presă Rador, nu s-a anulat şi ruta Bucureşti-Budapesta-Viena, care circulă deviat pe ruta ocolitoare, prin Oradea, cu ieşirea din România pe la Episcopia Bihor, punct de trecere a frontierei feroviare. Aceeaşi sursă informează că lucrările de modernizare erau programate cu mult înainte de începerea războiului din Ucraina.

Până acum nu a fost emis niciun comunicat oficial al CFR Călători sau din partea autorităţilor pentru a informa dacă anulările afectează circulaţia refugiaţilor spre Vestul Europei.

Amintim că numeroşi voluntari ai ong-urilor din ţară ofereau refugiaţilor ucraineni care călătoreau cu trenul spre Budapesta pachete cu alimente, apă, medicamente şi alte produse de urgenţă în gările din Sibiu, Braşov, Făgăraş, Simeria sau Arad, în colaborare cu conductorii din trenuri.

Trenurile spre Budapesta care treceau prin Sibiu au fost anulate temporar

Etichete:

Recomandam sa citesti si