fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica

Traseismul politic nu are limite. Aleșii USR trec la ”ciuma roșie”.

Senatorul Claudiu Mureșan a deschis seria transferurilor de la USR la PSD, în județul Sibiu. Aleșii Uniunii Salvați România încercă să-și salveze funcțiile călduțe în care au fost propulsați în urma alegerilor din 2020 trecând în contingentul dușmanilor ”de moarte” din trecut. ”Ciuma roșie” a devenit nu doar frecventabilă, ci chiar izbăvitoare pentru cei care n-ar mai avea șanse de a fi realeși.

Odată cu senatorul Mureșan, care conduce acum organizația municipală PSD Mediaș, au devenit social-democrați și alți membri ai USR Mediaș.

Tandemul de la Micăsasa

Ultimul transfer, anunțat de șeful PSD Sibiu, Bogdan Trif, pe pagina sa de facebook, este echipa USR din fruntea Primăriei comunei Micăsasa. Primarul Timotei Păcurar și viceprimarul Adrian Suciu vor candida pe listele PSD, dar nu s-au înscris, încă, în partid pentru a nu-și pierde mandatul. Ca și în cazul senatorului Claudiu Mureșan, rațiunea pentru care sar în barca partidului de guvernământ, cu cele mai mari procente în sondajele de opinie, este ”binele comunității”. ”Am ales să mă alătur, la următorul scrutin electoral, echipei social-democraților pentru a putea să continui proiectele începute în comună, dar și pentru a implementa alte obiective pe care le avem în plan și care sunt cerute de cetățenii din Micăsasa. În acești patru ani, am avut realizări importante, dar consider că putem materializa toate proiectele având alături o echipă județeană puternică și preocupată de nevoile comunității din Micăsasa și o echipă națională care ne va acorda tot sprijinul”, explică viceprimarul Adrian Suciu, care va candida la funcția de primar. ”Îmi asum candidatura la Primăria Micăsasa pentru că acest lucru l-am convenit cu actualul primar, cu care am făcut și voi face, în continuare, echipă. Doar împreună și uniți cu toți cetățenii, putem să facem din Micăsasa comuna în care ne dorim să locuim cu toții”, anunță Suciu.

PSD e cu brațele deschise

Bogdan Trif este mândru de acest transfer. ”Mă bucur că Timi și Adrian au ales să se alăture echipei PSD Sibiu. Împreună, vom fi o forță mult mai puternică, astfel încât vom reuși să ne îndeplinim obiectivele. Apreciez faptul că cea mai tânără echipă de edili din țară a ales să se alăture echipei social-democrate sibiene. Primăria Micăsasa a fost prima, singura și ultima primărie pe care USR a avut-o în județul Sibiu. Îi asigur pe locuitorii din Micăsasa că vom munci împreună pentru a aduce bunăstare comunei lor”, scrie președintele PSD Sibiu, pe pagina sa de facebook..

Nu numai PSD a pornit la ”vânătoare” de primari, ci și partenerii de coaliție. Liberalii se află în tratative cu câțiva edili, însă nu anunță viitoarele transferuri parafate deja verbal.

Etichete:

Recomandam sa citesti si