Toți sportivii BC CSU retestați de COVID au primit rezultate negative

Sportivii echipei BC CSU Sibiu au fost retestați de noul coronavirus și, din fericire, rezultatul testelor a ieșit negativ. Sfatul reprezentanților clubului pentru noi, toți, este „Purtați mască, dezinfectați mâinile cât mai des și păstrați distanța ….fizică. Cu sufletul, suntem împreună!”
Sportul trece printr-o perioadă dificilă, dar depinde de fiecare dintre noi să ne apărăm de acest virus care ne-a dat totul peste cap!
„Responsabilitatea pornește de la acțiunile noastre individuale, continuă cu strictețea din interiorul echipei, iar rezultatele se văd. Am efectuat o nouă testare a sportivilor noștri care miercurea trecută au primit rezultate negative, pentru că suntem preocupați de sănătatea membrilor familiei noastre galben-albastre. Rezultatele sunt cele pe care le speram. Toți sportivii retestați au primit rezultate negative. Suntem optimiști că împreună putem trece și peste această încercare!”, transmit reprezentanți clubului BC CSU Sibiu.