fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sibiu

Tinerii pot depune cereri pentru locuințe ANL

Sibienii cu vârste de până la 35 de ani pot depune cereri sau își pot actualiza dosarul depus pentru obținerea unei locuințe ANL, în perioada 20 martie – 21 aprilie.

Cererile și documentele pot fi depuse la Centrul de Informații pentru Cetățeni, din sediul Primăriei Municipiului Sibiu de pe str. Samuel Brukenthal, nr. 2, conform următorului program: luni și miercuri: 08:00 – 17:00; marți și joi: 08:00 – 16:00, vineri: 08:00 – 14:30.

Condițiile pe care solicitantul și familia acestuia trebuie să le îndeplinească sunt publicate  pe site-ul Primăriei Municipiului Sibiu, www.sibiu.ro, la secțiunea ANL https://sibiu.ro/primaria/locuinte_anl. Acestea au fost aprobate de Consiliul Local Sibiu prin H.C.L. nr. 42/2023 privind aprobarea, în forma finală, a criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, în Municipiul Sibiu.

Din aceeași secțiune se poate descărca cererea tip și se poate consulta anexa care indică actele necesare a fi depuse la dosar. În momentul depunerii cererii, aceasta trebuie însoțită în mod obligatoriu de toate documentele solicitate, complete, corecte și valabile la data depunerii cererii.

Locuințele pentru tineri sunt construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), în baza Legii nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare, și a H.G. 962/2001 privind normele de aplicare a acestei legi. Aceste locuințe sunt destinate închirierii.

Etichete:

Recomandam sa citesti si