fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Social

Taxele și impozitele locale pentru anul 2021 în dezbatere publică

Primăria Sibiu a trimis un comunicat de presă prin care îi invită pe sibieni să participe la o dezbatere privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2021.

“Am afișat pe sibiu.ro un proiect de hotărâre a Consiliului Local care privește nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2021, supunându-l dezbaterii publice. Ca idee generală, am propus ca taxele și impozitele pentru persoane fizice să rămână la același nivel ca în acest an, corelându-se doar cu inflația, așa cum cere legislația. În cazul persoanelor juridice, am propus o serie de facilități, în contextul în care mediul economic local a fost puternic afectat de criza generată de pandemia de coronavirus. Aceste facilități vor însemna un efort bugetar de aproximativ 8 milioane de lei, pe care am ales să ni-l asumăm în beneficiul comunității.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Vă prezentăm principalele prevederi ale propunerii supuse dezbaterii publice:

În cazul persoanelor fizice:

  • Pentru clădirile rezidențiale (utilizate ca spațiu de locuit), sibienii vor plăti același impozit ca și în 2020, adăugându-se doar rata inflației de 3,8%, impusă de legislația în vigoare.
  • Pentru clădirile nerezidențiale (utilizate pentru alte activități decât locuirea) deținute de persoane fizice cota de impozitare va fi de 0,5% din valoare de impozitare. Nu se va mai aplica cota penalizatoare de 1,3%.

În cazul persoanelor juridice:

  • Pentru clădirile deținute de persoane juridice, impozitele vor scădea deoarece cota adițională a fost redusă la jumătate față de anul 2020, ca o facilitate acordată de administrația locală mediului economic.
  • Taxa anuală de eliberare/vizare a autorizațiilor pentru activitatea în alimentația publică se va reduce față de 2020 la jumătate, în contextul în care HoReCa locală a fost cel mai grav afectat domeniu economic în acest an.
  • În cazul taxei pentru terasele sezoniere, se propune menținerea facilității acordate în 2020, și anume scăderea cu 75% a acesteia, de la 2 lei/mp/zi la 0,5 lei/mp/zi.
  • Taxa hotelieră va fi eliminată în anul 2021, ca mod de a sprijini unitățile de cazare din Sibiu și încurajarea turismului local.

Se propune și menținerea reducerii de 10% în cazul persoanelor fizice care plătesc  impozitului pe clădire, pe teren și impozitul auto datorat pentru întregul an până la data de 31 martie 2021.

Restul taxelor și impozitelor vor rămâne la același nivel înregistrat în 2020, corelându-se doar cu rata inflației.

Întregul proiect de hotărâre poate fi consultat aici: https://sibiu.ro/consiliu/proiecte_dezbatere. Sugestiile și opiniile sibienilor sunt așteptate pe directiafiscala@sibiu.ro . Proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna decembrie 2020.

Etichete:

Recomandam sa citesti si

Leave a Comment