Târgul mărțișoarelor, florilor și a artizanilor de la Cârțișoara, ediția 2022

“Asociația Cârțișoara și toți prietenii săi” anunță organizarea Târgului mărțișoarelor, florilor și a artizanilor de la Cârțișoara în perioada 26- 27 februarie.
Evenimentul va avea loc în Piațeta din fața Centrului cultural “Preot Radu Farcasiu”, iar CORTURI24 va asigura gratuit standuri și mese pentru un număr de 10 expozanți – primul venit, primul servit!, baloți de la Costică – “fără număr”!
Participarea se face pe baza de înscrieri la numărul de telefon 0722594615.
“Târgul cu artizanii locali și zonali din 27 și 28 februarie 2021, a fost de excepție. Minunat. Frumos. De neuitat pentru mulți dintre noi. Am încheiat anul 2021 prin două evenimente de excepție, în 18 și 23 decembrie, la Centrul cultural “Preot Radu Farcasiu”. Cu gânduri frumoase, optimism, uniți în echipă pornim la drum în anul 2022 și anunțăm că deschidem seria de evenimente printr-o nouă ediție la Târgul mărțișoarelor, florilor și a artizanilor de la Cârțișoara, 26 și 27 februarie 2022 (sâmbătă și duminică)! Invităm artizanii locali și zonali să vină cu propriile și doar propriile lor mărțișoare și obiecte de artizanat. Invitam producatorii si doar producătorii de flori la sera din zonă, să vină să vândă flori. Invităm meșterii corfari și lingurari, să vină să își prezinte și vândă produsele lor lucrate cu atâta dragoste și măiestrie. Va fi un nou eveniment de excepție, să sperăm. Unul în primul rând cultural și unul de socializare între oameni.”, transmit organizatorii.
Participarea va fi gratuită pentru expozanți cât și pentru vizitatori și cumpărători.