fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

Studenții au fost primii care au animat Piața Mare după tăcerea unui an marcat de pandemie

Studenții au fost primii care au animat Piața Mare după tăcerea unui an marcat de pandemie.

Absolvenţii din acest an ai programelor de studii din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi din cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au sărbătorit din nou împreună finalizarea cursurilor. Festivitatea de absolvire „Gaudeamus”, devenită tradiţie la Sibiu, dar anulată anul trecut din cauza pandemiei cu noul coronavirus, s-a reluat anul acesta, în condiţii de siguranţă sanitară. Momentul de sărbătoare pentru mediul academic sibian a avut loc joi, 10 iunie, în Piaţa Mare din Sibiu, unde au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul Academiei Forţelor Terestre din Sibiu, generalul prof. univ. dr. Ghiţă Bârsan, primarul Sibiului, Astrid Fodor, reprezentanţii celorlalte instituţii de stat, cadre didactice, absolvenţii, rudele şi familiile acestora.

După intonarea imnului de stat şi al imnului „Gaudeamus”, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare, iar mai apoi le-a urat tinerilor absolvenţi mult succes în cariera pe care o vor îmbrăţişa de acum înainte.

„Aducem preţuirea şi binecuvântarea noastră comunităţii academice sibiene. Astăzi i-am pomenit pe eroii care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea noastră, ei fiind amintiţi între sfinţii lui Dumnezeu. Tot aşa trebuie să-i cinstim, să-i preţuim şi să-i binecuvântăm pe cei care cu toţii împreună am rezistat unor încercări mult mai grele şi de neconceput pentru fiecare dintre noi. Le mulţumim cadrelor didactice, profesorilor care n-au stat departe de studenţii lor, au stat aproape sufleteşte, dar într-un mod cu totul deosebit, chiar straniu, fiind nevoiţi să vorbească mereu în faţa calculatorului, să urmărească dacă sunt atenţi sau nu studenţii şi să aştepte apoi rezultatul. Dar şi studenţii, într-adevăr, au trecut un examen deosebit. Sunteţi generaţia despre care se va vorbi mult, iar voi, absolvenţii, vă veţi aminti cum aţi trecut aceste examene şi cum într-o zi, de Înălţarea Domnului, în ziua de cinstire a eroilor, aţi fost consideraţi cu toţii eroi”, a subliniat ierarhul.

Studenții au fost primii care au animat Piața Mare după tăcerea unui an marcat de pandemie.

„O zi a bucuriei”

În cuvântul său, rectorul Sorin Radu a subliniat eforturile depuse de cadrele didactice şi de studenţi în a finaliza un ciclu de studii universitare într-un an foarte greu.

„Este o zi a bucuriei! Felicitări, dragi absolvenţi! Acest eveniment se desfăşoară într-o zi cu o semnificaţie deosebită. Este sărbătoarea Înălţării Domnului şi ziua celor care, de-a lungul veacurilor, s-au sacrificat pe front pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Este o zi de reflecţie, este o zi în care, pentru o clipă, dacă am fi atenţi, am vedea, aşa cum ne spune colegul şi prietenul nostru, părintele Constantin Necula, că «Dumnezeu stă cu noi la masă». Dragi absolvenţi, prezenţa voastră aici demonstrează că nu aţi făcut paşi în spate în faţa greutăţilor şi că aţi avut ambiţia de a nu renunţa la obiectivele, aspiraţiile şi idealurile voastre. Aţi învăţat, aţi sprijinit activităţile universităţii, v-aţi implicat în acţiunile comunităţii şi astfel aţi devenit mai buni, întru bucuria profesorilor şi a părinţilor voştri”, a spus prof. univ. dr. Sorin Radu.

La rândul său, rectorul Ghiţă Bârsan a evidenţiat eforturile extraordinare depuse de profesori şi studenţi în anul universitar încheiat.

„În această zi s-ar cuveni să adresez mulţumiri în primul rând cadrelor didactice, celor două senate universitare, mulţumiri adresez şi studenţilor pentru că au înţeles că numai astfel este posibil să ne revedem, să respectăm ceea ce autorităţile centrale ne-au sfătuit să facem, să participăm la un proces de vaccinare care ne oferă, deocamdată, singura soluţie de a ieşi din această pandemie. Se cuvine, de asemenea, să aduc mulţumiri tuturor celor care ne-au sprijinit din spate, şi mă refer, în primul rând la părinţii dumneavoastră, distinşi absolvenţi. Sunt convins că şi ei sunt temători şi se întreabă ce se va întâmpla după această zi pentru că în spate este un an în care am putea să scriem poveşti, dar sunt poveşti de succes, pentru că mă uit în ochii dumneavoastră şi cred în viitorul acestei ţări”, a spus generalul Ghiţă Bârsan.

Festivitatea a continuat cu mesajele oficialităţilor prezente, a reprezentanţilor absolvenţilor şi cu alte momente pregătite pentru această sărbătoare.

Pe un soare frumos, de iunie, absolvenții Universității Lucian Blaga şi cei ai Academiei Forțelor Terestre şi-au luat “La revedere” de la studenție conform tradiției, in piața din inima orașului. Primarul Astrid Fodor le-a fost alături, ca de fiecare dată:

“După un an greu, în care cursurile s-au ținut online și v-a lipsit socializarea cu colegii și contactul cu profesorii, sunt sigură că vă grăbiți cu atât mai mult să spuneți “La revedere!” acestui an și vă gândiți la ce urmează: examenele, primul loc de muncă și o vacanță de vară binemeritată. Vă doresc să ștergeți amarul acestui an greu cu relaxarea zilelor de vacanță, să vă apropiați din nou de prieteni și să călătoriți. Avem nevoie cu toții de puțin soare și de optimismul pe care vara și momentele ei frumoase le aduce mereu. Fiți responsabili, respectați regulile, dar profitați din plin de acest respiro. Vă felicit pe toți, elevi și cadre didactice, pentru efortul de a continua studiile în ciuda restricțiilor și condițiilor neobișnuite.”

Etichete:

Recomandam sa citesti si

Leave a Comment