fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Sprijinul activ al pompierilor militari sibieni în gestionarea crizei sanitare județene continuă

ISU Sibiu – 125 misiuni în acest sfârșit de săptămână

Sprijinul pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, în scopul comun al gestionării eficiente a pandemiei la nivel județean se desfășoară continuu și constant iar activitățile în care sunt implicați salvatorii sunt diversificate, adaptate situației contextuale dar proiectate în scopul asigurării protecției cetățenilor.
În primele zece zile ale acestui an autospecialele ISU Sibiu au asigurat transportul a unui număr de peste 9400 de doze de vaccin utilizate în procesul de vaccinare la nivel județean.
Totodată, de la începutul acestui an s-a asigurat aprovizionarea și distribuirea necesarului de materiale de protecție și aparatură, după cum urmează:
– Către Inspectoratul Școlar Județean au fost distribuite 23000 de măști de protecție sanitară;
– Către Direcția de Sănătate Publică Sibiu au fost distribuite un număr de 20 000 buc mănuși nesterile, 10000 seringi de 1 ml, 10000 seringi de 2 ml, 5000 buc ser fiziologic și 5000 de cutii de carton cu sac galben.
– La Spitalul Clinic de Urgență Județean Sibiu – Unitatea de Primiri Urgențe s-au distribuit 5000 de teste rapide antigen.
De asemenea, autospecialele de serviciu ISU Sibiu au acordat sprijin echipelor de vaccinare (Centrul de Vaccinare Tălmaciu și Centrul de Vaccinare Șelimbăr) prin transportul organizat la cetățenii programați.
Echipajele de pompieri militari au acordat în același timp o importanță deosebită activității de prevenire și control în cadrul unităților sanitare, pentru evitarea unor posibile tragedii și au efectuat verificări privind respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii pandemiei Covid-19, a persoanelor aflate în carantină și izolare la domiciliu (peste 30 de persoane).
Totodată, în primele 10 zile ale acestui an, echipajele SMURD au intervenit în sprijinul cetățenilor cu promptitudine la aproape 60 de solicitări venite pe numărul de urgență 112 a cazurilor confirmate Covid-19, cu autospeciale SMURD destinate exclusiv asistenței medicale și transportului la spital pentru această categorie de pacienți.
În următoarea perioadă pompierii militari din cadrul ISU Sibiu, vor continua să sprijine necondiționat toate acțiunile întreprinse la nivelul județului Sibiu fie ele de natura medicală sau administrativă, pentru gestionarea cât mai eficientă și promptă a pandemiei COVID-19.

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Sublocotenent Alina VOINA

Etichete:

Recomandam sa citesti si