Șoferii refuză recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei

Un echipaj din cadrul Poliției Locale Mediaș a oprit ieri, în jurul orei 19,00, un conducător auto care circula la volanul unui autoturism pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș. Testarea alcoolscopică a șoferului în vârstă de 46 de ani, din Județul Constanța, a rezultat într-o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice.
În cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, cercetările fiind preluate de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.
În municipiul Sibiu, pe Calea Șurii Mari, polițiștii sibieni au efectuat în jurul orei 21,30 semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus spre strada Lungă. Șoferul însă și-a continuat deplasarea pe strada Rusciorului și apoi pe Aleea Petuniei, unde a fost depistat de către echipajele de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se afla un sibian în vârstă de 42 de ani, care nu deține dreptul de a conduce și a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul refuzând recoltarea probelor biologice.
Astfel, pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.