fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sibiu

Singurul 10 la titularizare l-a obținut o educatoare

Doar 51,3% din profesorii care au susținut examenul de titularizare au luat note de cel puțin 7. Procentul situează județul Sibiu pe locul 6 la nivel național, după Cluj (58,9%), București (55,25%), Bistrița-Năsăud (53,6%), Bacău (52,0%) și Neamț (51,8%).
Un singur candidat a obținut nota 10, la disciplina ”Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii – educatori limba română”. Din cei 691 care au depus lucrările pentru evaluare, 353 au obținut note între 7 și 9,99, iar 218 candidați au obținut note între 5,00 și 6,99, potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu. O lucrare la disciplina Istorie a fost anulată în centrul de evaluare, candidatul neprimind notă.

Rezultatele sunt publicate pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se pot depune la sediul ISJ sau prin mijloace electronice până mâine, 20 iulie, ora 12:00, iar rezultatele finale se vor afişa în 27 iulie.

Cei care au obținut minimum nota 7 vor deveni titulari pe post, iar cei cu nota minim 5 vor fi suplinitori, pe perioadă determinată. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședință publică sau on-line, în intervalul 29 iulie – 1 august 2022.

 

 

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si